CAPITOLUL
I: Dispozitii generale - noul cod rutier
Art. 1
(1)Circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor
si a celorlalte categorii de participanti la trafic, drepturile,
obligatiile si raspunderile care revin persoanelor fizice si
juridice, precum si atributiile unor autoritati ale administratiei
publice, institutii si organizatii sunt supuse dispozitiilor
prevazute în prezenta ordonanta de urgenta.
(2)Dispozitiile prevazute în prezenta ordonanta de urgenta
au ca scop asigurarea desfasurarii fluente si în siguranta
a circulatiei pe drumurile publice, precum si ocrotirea vietii,
integritatii corporale si a sanatatii persoanelor participante
la trafic sau aflate în zona drumului public, protectia
drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor respective,
a proprietatii publice si private, cât si a mediului.
(3)Autoritatea competenta în domeniul circulatiei pe drumurile
publice privind initierea si avizarea unor reglementari, precum
si aplicarea si exercitarea controlului privind respectarea
normelor din acest domeniu este Ministerul Administratiei si
Internelor, prin Inspectoratul General al Politiei Române.
(4)Reglementarile privind circulatia pe drumurile publice se
emit, dupa caz, de catre autoritatile publice centrale sau locale
cu atributii în acest domeniu, numai cu avizul Inspectoratului
General al Politiei Române si cu respectarea acordurilor
si conventiilor internationale la care România este parte.
(5)Prevederile prezentei ordonante de urgenta se aplica tuturor
participantilor la trafic, precum si autoritatilor care au atributii
în domeniul circulatiei si sigurantei pe drumurile publice,
precum si în domeniul protectiei mediului.
Art.
2
Îndrumarea, supravegherea si controlul respectarii normelor
de circulatie pe drumurile publice se fac de catre politia
rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române,
care are obligatia sa ia masurile legale în cazul în
care constata încalcari ale acestora.
Art.
3
Circulatia pe drumurile publice din zona de frontiera si din
alte zone pentru care, potrivit legii, s-au stabilit restrictii
se face cu respectarea reglementarilor instituite pentru acele
zone.
Art.
4
Controlul circulatiei vehiculelor apartinând institutiilor
din sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala
se efectueaza de catre politia rutiera, precum si de personalul
desemnat de catre aceste institutii.
Art.
5
(1)Administratorul drumului public, antreprenorul sau executantul
lucrarilor, conform competentelor ce îi revin, cu avizul
politiei rutiere, este obligat sa instaleze indicatoare ori
alte dispozitive speciale, sa aplice marcaje pe drumurile
publice, conform standardelor în vigoare, si sa le mentina
în stare corespunzatoare.
(2)Administratorul drumului public sau, dupa caz, antreprenorul
ori executantul lucrarilor este obligat sa semnalizeze corespunzator,
cât mai repede posibil, orice obstacol aflat pe partea
carosabila, care stânjeneste sau pune în pericol
siguranta circulatiei, si sa ia toate masurile de înlaturare
a acestuia.
(3)Autoritatile publice locale sunt obligate sa amenajeze
statiile mijloacelor de transport public de persoane, prevazute
cu alveole sau refugii, cu avizul politiei rutiere.
(4)Se interzic amplasarea constructiilor de orice fel si practicarea
actelor de comert pe trotuar sau pe acostament, în parcarile
amenajate sau pe partea carosabila, în conditiile în
care aceste constructii ar afecta siguranta circulatiei pietonilor
si vehiculelor.
(5)În perimetrul statiilor mijloacelor de transport
public de persoane pot fi amenajate doar spatii:
a)de asteptare pentru calatori;
b)pentru comercializarea legitimatiilor de calatorie.
(6)În cazul producerii unui eveniment rutier ca urmare
a starii tehnice necorespunzatoare a drumului public, a nesemnalizarii
sau a semnalizarii necorespunzatoare a acestuia, precum si
a obstacolelor ori lucrarilor care se executa pe acesta, administratorul
drumului public, antreprenorul sau executantul lucrarilor
raspunde, dupa caz, administrativ, contraventional, civil
sau penal, în conditiile legii.
(7)Orice masura de restrictie a circulatiei pe drumurile publice
se dispune de catre administratorul drumului numai cu avizul
politiei rutiere.
(8)Prin exceptie de la alin. (7), în cazuri temeinic
justificate, politia rutiera poate dispune, fara acordul administratorului
drumului public, masuri temporare de restrictie a circulatiei
pe drumurile publice.
(9)În scopul asigurarii desfasurarii în conditii
de siguranta a circulatiei pe drumurile publice, politia rutiera
poate solicita administratorului drumului public executarea
sau, dupa caz, desfiintarea de amenajari rutiere.
Art.
6
În sensul prezentei ordonante de urgenta, expresiile
si termenii de mai jos au urmatorul înteles:
1.acordare a prioritatii - obligatia oricarui participant
la trafic de a nu îsi continua deplasarea sau de a nu
efectua orice alta manevra, daca prin acestea îi obliga
pe ceilalti participanti la trafic care au prioritate de trecere
sa îsi modifice brusc directia sau viteza de deplasare
ori sa opreasca;
2.acostament - fâsia laterala cuprinsa între limita
partii carosabile si marginea platformei drumului;
3.amenajari rutiere - totalitatea constructiilor, dispozitivelor
si oricaror mijloace tehnice, altele decât cele destinate
semnalizarii, amplasate pe drumul public în scopul asigurarii
securitatii rutiere;
4.ansamblu de vehicule - vehiculul cu motor cuplat cu unul
sau doua vehicule, care circula pe drum ca o unitate;
5.autostrada - drumul national de mare capacitate si viteza,
semnalizat special, rezervat exclusiv circulatiei autovehiculelor,
cu sau fara remorci, care nu serveste proprietatii riverane,
prevazut cu doua cai unidirectionale, separate printr-o zona
mediana sau, în mod exceptional, prin alte modalitati,
cu exceptia unor locuri speciale sau cu caracter temporar,
având cel putin doua benzi de circulatie pe sens si
banda de urgenta, intersectii denivelate si accese limitate,
intrarea si iesirea fiind permise numai prin locuri special
amenajate;
6.autovehicul - vehiculul echipat cu motor în scopul
deplasarii pe drum. Troleibuzele si tractoarele rutiere sunt
considerate autovehicule. Mopedele, vehiculele care se deplaseaza
pe sine, denumite tramvaie, tractoarele folosite în
exploatarile agricole si forestiere, precum si vehiculele
pentru efectuarea de servicii sau lucrari, care se deplaseaza
numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule;
7.banda de circulatie - subdiviziunea longitudinala a partii
carosabile, materializata prin marcaje rutiere sau alte mijloace,
daca are o latime corespunzatoare pentru circulatia într-un
sens a unui sir de vehicule, altele decât vehiculele
care se deplaseaza pe doua roti;
8.banda de urgenta - subdiviziunea longitudinala suplimentara,
situata la extremitatea din partea dreapta a autostrazii,
în sensul de circulatie, destinata exclusiv stationarii
autovehiculelor în cazuri justificate, precum si circulatiei
autovehiculelor cu regim prioritar care se deplaseaza la interventii
sau în misiuni cu caracter de urgenta;
9.banda reversibila - banda de circulatie, marcata si semnalizata,
situata lânga axa drumului, destinata circulatiei autovehiculelor
într-un sens sau în altul, în functie de
intensitatea traficului;
10.bicicleta - vehiculul prevazut cu doua roti, propulsat
exclusiv prin forta musculara, cu ajutorul pedalelor sau manivelelor;
11.coloana oficiala - unul sau mai multe vehicule care circula
pe drumul public si sunt însotite de unul sau mai multe
autovehicule ale politiei rutiere, care au în functiune
semnale speciale de avertizare sonore si luminoase de culoare
rosie;
12.conducator - persoana care conduce pe drum un grup de persoane,
un vehicul sau animale de tractiune, animale izolate sau în
turma, de povara ori de calarie;
13.conducator de autovehicul sau tramvai, atestat profesional
- persoana fizica posesoare a unui permis de conducere si
a unui certificat de atestare profesionala, care conduce un
autovehicul de o anumita categorie, cu sau fara remorca, pentru
transportul de marfuri, persoane sau alte servicii;
14.drum public - orice cale de comunicatie terestra, cu exceptia
cailor ferate, special amenajata pentru traficul pietonal
sau rutier, deschisa circulatiei publice; drumurile care sunt
închise circulatiei publice sunt semnalizate la intrare
cu inscriptii vizibile;
15.institutii medicale autorizate - unitatile sanitare specializate,
cu personal calificat si dotare corespunzatoare pentru examinarea
medicala a candidatilor la obtinerea permisului de conducere
si a conducatorilor de autovehicule sau tramvai;
16.intersectie - orice încrucisare, jonctiune sau bifurcare
de drumuri la nivel, inclusiv spatiile formate de acestea;
17.localitate - catunul, satul, comuna, orasul si municipiul
ale caror intrari si iesiri sunt semnalizate în conformitate
cu prevederile legale;
18.masa totala maxima autorizata - masa maxima a unui vehicul
încarcat, declarata admisibila în urma omologarii
de catre autoritatea competenta;
19.mijloc tehnic certificat - dispozitivul care dovedeste
consumul de produse ori substante stupefiante sau al medicamentelor
cu efecte similare acestora sau prezenta în aerul expirat
a alcoolului;
20.mijloc tehnic omologat si verificat metrologic - dispozitivul
care stabileste concentratia de alcool în aerul expirat
ori destinat masurarii vitezei sau prin care se probeaza încalcari
ale unor reguli de circulatie;
21.moped - vehiculul cu doua, trei sau patru roti, a carui
viteza maxima prin constructie nu depaseste 45 km/h si care
este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin
scânteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depaseste
50 cm 3 sau cu un alt motor cu ardere interna ori, dupa caz,
electric, a carui putere nominala este de cel mult 4 kW;
22.motocicleta - autovehiculul cu doua roti, cu sau fara atas,
echipat cu un motor care are o capacitate cilindrica mai mare
de 50 cm 3 si/sau a carui viteza maxima, prin constructie,
depaseste 45 km/h;
23.parte carosabila - portiunea din platforma drumului destinata
circulatiei vehiculelor; un drum poate cuprinde mai multe
parti carosabile complet separate una de cealalta printr-o
zona despartitoare sau prin diferenta de nivel;
24.participant la trafic - persoana fizica ce utilizeaza,
la un moment dat, drumul public;
25.pista pentru biciclete - subdiviziunea partii carosabile,
a trotuarului ori a acostamentului sau pista separata de drum,
special amenajata, semnalizata si marcata corespunzator, destinata
numai circulatiei bicicletelor si mopedelor;
26.prioritate de trecere - dreptul unui participant la trafic
de a trece înaintea celorlalti participanti la trafic
cu care se intersecteaza, în conformitate cu prevederile
legale privind circulatia pe drumurile publice;
27.remorca - vehiculul fara motor destinat a fi tractat de
un autovehicul sau de un tractor;
28.remorca usoara - remorca a carei masa totala maxima autorizata
nu depaseste 750 kg;
29.semiremorca - remorca a carei masa totala maxima autorizata
este preluata în parte de catre un autovehicul sau de
catre un tractor;
30.tractor - vehiculul cu motor, pe roti sau pe senile, conceput
special pentru a trage sau a împinge anumite utilaje
sau remorci folosite în exploatarile agricole ori forestiere
sau pentru alte lucrari, care se deplaseaza numai ocazional
pe drumul public;
31.tractor rutier - tractorul pe roti, cu cel putin doua axe,
utilizat pentru executarea de lucrari, precum si pentru tractarea
unor remorci folosite pentru transportul de persoane sau bunuri
si care se deplaseaza, de regula, pe drumul public;
32.trecere la nivel - încrucisarea la nivel dintre un
drum public si o cale ferata sau linie de tramvai, care dispune
de o platforma independenta;
33.trotuar - spatiul longitudinal situat în partea laterala
a drumului, separat în mod vizibil de partea carosabila
prin diferenta sau fara diferenta de nivel, destinat circulatiei
pietonilor;
34.detinator - persoana fizica sau juridica care foloseste
un vehicul în baza unui contract de leasing sau contract
de închiriere;
35.vehicul - sistemul mecanic care se deplaseaza pe drum,
cu sau fara mijloace de autopropulsare, utilizat în
mod curent pentru transportul de persoane si/sau bunuri ori
pentru efectuarea de servicii sau lucrari;
36.vehicul cu mase sau dimensiuni de gabarit depasite - vehiculul
care, datorita dimensiunilor sale ori marfurilor transportate,
depaseste masele totale maxime admise sau dimensiunile de
gabarit admise, prevazute în reglementarile legale;
37.vehicul în circulatie internationala sau în
trafic international - vehiculul care, prin deplasarea sa,
depaseste cel putin o frontiera de stat;
38.zona drumului public cuprinde suprafata de teren ocupata
de elementele constructive ale drumului, zona de protectie
si zona de siguranta. Limitele zonelor drumurilor se stabilesc
în conformitate cu prevederile legale;
39.zona pietonala - perimetrul care cuprinde una sau mai multe
strazi rezervate circulatiei pietonilor, unde accesul vehiculelor
este supus unor reguli speciale de circulatie, având
intrarile si iesirile semnalizate în conformitate cu
prevederile legale;
40.zona rezidentiala - perimetrul dintr-o localitate unde
se aplica reguli speciale de circulatie, având intrarile
si iesirile semnalizate în conformitate cu prevederile
legale.
CAPITOLUL
II: Vehiculele - noul cod rutier
Art. 7
Orice vehicul care circula pe drumurile publice trebuie sa
corespunda normelor tehnice privind siguranta circulatiei
rutiere, protectia mediului si utilizarea conform destinatiei.
Art.
8 1
Pentru a fi conduse pe drumurile publice, autovehiculele si
tramvaiele trebuie sa fie dotate cu truse medicale de prim
ajutor, triunghiuri reflectorizante si stingatoare de incendiu,
omologate.
Art.
9
(1)Pentru a fi înmatriculate, înregistrate sau
admise în circulatie, autovehiculele, mopedele, remorcile
si tramvaiele trebuie sa fie omologate în conditiile
legii.
(2)Categoriile de vehicule care pot fi admise în circulatie
fara a fi omologate se stabilesc prin ordin al ministrului
transporturilor, constructiilor si turismului, cu avizul Ministerului
Administratiei si Internelor - Inspectoratul General al Politiei,
care se publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(3)Documentul care atesta omologarea este cartea de identitate
a vehiculului, eliberata în conditiile legii.
(4)Pentru a fi mentinute în circulatie, vehiculele înmatriculate
se supun inspectiei tehnice periodice.
(5)Inspectia tehnica periodica se efectueaza în statii
autorizate, conform legislatiei în vigoare.
(6)Pentru autovehiculele apartinând institutiilor din
sistemul de aparare, ordine publica si siguranta nationala,
inspectia tehnica periodica se poate efectua si în statii
proprii, autorizate potrivit legii.
Art.
10
(1)Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor
care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al caror
termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat,
precum si a celor neasigurate pentru raspundere civila pentru
caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie.
(2)Constatarea defectiunilor tehnice ale vehiculelor se face
de catre politia rutiera, iar verificarea starii tehnice a
vehiculelor aflate în trafic pe drumurile publice se
face de catre politia rutiera, împreuna cu institutiile
abilitate de lege.
Art.
11
(1)Proprietarii de vehicule sau mandatarii acestora sunt obligati
sa le înmatriculeze sau sa le înregistreze, dupa
caz, înainte de a le pune în circulatie, conform
prevederilor legale.
(2)La înmatriculare, proprietarii vehiculelor sau detinatorii
mandatati ai acestora, cu exceptia vehiculelor noi, trebuie
sa faca dovada certificarii autenticitatii sau a identificarii
acestora de catre autoritatea competenta, în conditiile
legii, dupa caz, precum si atestarea faptului ca vehiculul
nu este reclamat ca fiind furat din tara sau strainatate.
(3)Proprietarul sau detinatorul mandatat al unui vehicul este
obligat sa solicite autoritatii competente înscrierea
în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare
a oricarei modificari a datelor de identificare a vehiculului
respectiv.
Art.
12
(1)Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu exceptia
celor trase sau împinse cu mâna si a bicicletelor,
trebuie sa fie înmatriculate ori înregistrate,
dupa caz, si sa poarte placute cu numarul de înmatriculare
sau de înregistrare, cu forme, dimensiuni si continut
prevazute de standardele în vigoare.
(2)Vehiculele care nu sunt supuse înmatricularii sau
înregistrarii pot circula pe drumurile publice numai
în conditiile prevazute prin regulament.
Art.
13
(1)Autovehiculele si remorcile se înmatriculeaza permanent
sau temporar la autoritatea competenta în a carei raza
teritoriala proprietarii îsi au domiciliul, resedinta
ori sediul, în conditiile stabilite prin reglementarile
în vigoare.
(2)Autovehiculele din dotarea Ministerului Apararii Nationale,
a Ministerului Administratiei si Internelor, precum si cele
ale Serviciului Român de Informatii se înregistreaza
la aceste institutii si pot, dupa caz, sa fie înmatriculate
în conditiile prevazute la alin. (1).
(3)Pâna la înmatriculare, vehiculele prevazute
la alin. (1) pot circula cu numere provizorii, pe baza unei
autorizatii speciale eliberate de autoritatea competenta.
(4)La cerere, persoanelor juridice care fabrica, asambleaza,
caroseaza ori testeaza autovehicule sau remorci li se pot
elibera pentru acestea autorizatii si numere pentru proba,
în conditiile stabilite prin regulament.
(5)Evidenta vehiculelor înmatriculate se tine la autoritatea
competenta pe raza careia proprietarul îsi are domiciliul,
resedinta sau sediul.
Art.
14
(1)Tramvaiele, troleibuzele, mopedele, masinile si utilajele
autopropulsate utilizate în lucrari de constructii,
agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun înmatricularii,
precum si vehiculele cu tractiune animala se înregistreaza
de catre consiliile locale, care tin si evidenta acestora.
(2)Categoriile de vehicule care nu sunt supuse înmatricularii
sau înregistrarii, precum si cele care nu se supun inspectiei
tehnice periodice se stabilesc prin ordin comun al ministrului
transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului
administratiei si internelor, care se publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art.
16
(1)Autoritatea care efectueaza înmatricularea unui autovehicul
sau a unei remorci elibereaza proprietarului sau mandatarului
acestuia un certificat de înmatriculare conform categoriei
sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv,
precum si placute cu numarul de înmatriculare. În
cazul în care proprietarul vehiculului este o societate
de leasing, este obligatorie mentionarea în certificatul
de înmatriculare sau de înregistrare si a datelor
de identificare a detinatorului mandatat.
(2)Autovehiculele se încadreaza în una din urmatoarele
categorii: A, B, BE, C, CE, D, DE, Tr sau Tb ori în
una din subcategoriile: A1, B1, C1, C1E, D1 sau D1E, iar tramvaiele,
în categoria Tv, în conditiile stabilite în
regulament.
(3)Pentru vehiculele prevazute la art. 13 alin. (2) si art.
14 alin. (1), autoritatea care le înregistreaza elibereaza
proprietarilor acestora certificate si placute cu numere de
înregistrare, conform categoriei sau subcategoriei din
care fac parte vehiculele respective.
(4)Forma, dimensiunile si continutul certificatului de înmatriculare
si ale certificatului de înregistrare se stabilesc prin
ordin al ministrului administratiei si internelor, care se
publica în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
(5)Este interzisa punerea în circulatie a unui vehicul,
înmatriculat sau înregistrat, care nu are montate
placute cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare
atribuite de autoritatea competenta ori daca acestea nu sunt
conforme cu standardele în vigoare, precum si în
cazul în care certificatul de înmatriculare sau
de înregistrare este retinut, iar dovada înlocuitoare
a acestuia este eliberata fara drept de circulatie sau termenul
de valabilitate a expirat.
Art.
17
Înmatricularea, înregistrarea sau atribuirea numarului
provizoriu ori pentru probe a unui vehicul se anuleaza de
catre autoritatea care a efectuat-o, daca se constata ca au
fost încalcate normele legale referitoare la aceste
operatiuni.
Art.
18
(1)Radierea din evidenta a vehiculelor se face de catre autoritatea
care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea,
la cererea proprietarului sau a mandatarului acestuia, în
urmatoarele cazuri:
a)proprietarul sau mandatarul acestuia doreste retragerea
din circulatie a vehiculului si face dovada depozitarii acestuia
într-un spatiu adecvat, detinut în conditiile
legii;
b)proprietarul sau mandatarul acestuia face dovada dezmembrarii
vehiculului;
c)la trecerea vehiculului în proprietatea altei persoane,
în conditiile legii;
d)la schimbarea domiciliului, a resedintei sau a sediului
proprietarului, pe raza de competenta a altei autoritati decât
cea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea;
e)la scoaterea definitiva din România a vehiculului
respectiv.
(2)Radierea din evidenta a vehiculelor indisponibilizate prin
instituirea unui sechestru asigurator se poate face în
baza hotarârii instantei de judecata, conform legii,
de catre autoritatea care a efectuat înmatricularea
sau înregistrarea.
(3)Este interzisa circulatia pe drumurile publice a vehiculelor
radiate din evidenta.
(4)Vehiculele declarate, prin decizie a autoritatii publice
locale, fara proprietar sau abandonate se radiaza din oficiu
în termen de 30 de zile de la primirea deciziei respective.
Art.
18 1
În cazul pierderii, furtului, schimbarii numelui sau
deteriorarii certificatului de înmatriculare sau de
înregistrare, proprietarul vehiculului respectiv este
obligat sa solicite autoritatii competente eliberarea unui
nou certificat de înmatriculare sau de înregistrare,
în conditiile stabilite de autoritatea competenta.
Art.
19
Procedura înmatricularii, înregistrarii, radierii
si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru
probe a vehiculelor se stabilesc prin ordin al ministrului
administratiei si internelor, care se publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
SECTIUNEA
1: Dispozitii generale
Art.
20
(1)Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducatorul
acestuia trebuie sa posede permis de conducere corespunzator
si sa aiba vârsta minima de 18 ani împliniti,
cu exceptia celor care conduc autovehiculele din subcategoriile
A1 si B1, care trebuie sa aiba vârsta minima de 16 ani
împliniti.
(2)Pentru a conduce pe drumurile publice tractoare, masini
si utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru
lucrari, conducatorii acestora trebuie sa posede permis de
conducere valabil pentru categoriile sau subcategoriile prevazute
în regulament.
(3)Conducatorii de tramvaie sau vehicule care efectueaza transport
public de persoane, precum si cei care conduc autovehicule
cu masa maxima autorizata mai mare de 7,5 tone sau cu gabarite
depasite ori care transporta produse sau substante periculoase
trebuie sa aiba vârsta minima de 21 de ani împliniti.
(4)Conditiile de obtinere a permisului de conducere se stabilesc
prin regulament.
Art.
21
(1)Conducatorii de autovehicule sau tramvaie trebuie sa aiba
cunostintele si îndemânarea necesare conducerii
si sa fie apti din punct de vedere medical si psihologic.
(2)Conducatorii de autovehicule sau tramvaie vor fi verificati
periodic din punct de vedere medical si psihologic, în
conditiile stabilite prin reglementarile în vigoare.
Art.
22
(1)Examinarea medicala si psihologica se realizeaza în
scopul certificarii starii de sanatate, a calitatilor fizice
si a aptitudinilor necesare unui conducator de autovehicul
sau tramvai.
(2)Afectiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducator
de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de catre Ministerul
Sanatatii si se aproba prin ordin al ministrului, care se
publica în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
(3)Examinarea medicala si psihologica se realizeaza în
vederea:
a)aprobarii prezentarii la examen pentru obtinerea permisului
de conducere;
b)obtinerii certificatului de atestare profesionala pentru
conducatorii de autovehicule si tramvaie;
c)verificarii periodice, conform reglementarilor în
vigoare.
(4)Examinarea medicala se realizeaza în institutii medicale
autorizate, cu obligatia luarii în evidenta a solicitantului
sau a conducatorului de autovehicul sau tramvai de catre medicul
de familie, iar verificarea psihologica se realizeaza în
laboratoare de specialitate autorizate din cadrul institutiilor
abilitate. Lista institutiilor medicale si a laboratoarelor
de specialitate autorizate se stabileste prin ordin comun
al ministrului sanatatii si al ministrului transporturilor,
constructiilor si turismului, care se publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(5)Medicul de familie, atunci când constata ca o persoana
din evidenta sa, care poseda permis de conducere, prezinta
afectiuni medicale prevazute în ordinul ministrului
sanatatii emis conform alin. (2), va solicita examenul de
specialitate necesar, iar în cazul în care s-a
stabilit ca persoana este declarata inapta medical sau psihologic
pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunica aceasta
imediat politiei rutiere pe raza careia medicul îsi
desfasoara activitatea.
(6)Verificarea medicala si psihologica se efectueaza în
conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii
si al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului,
care se publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(7)Permisul de conducere al persoanei care este declarata
inapta medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule
ori tramvaie se retrage de catre politia rutiera si poate
fi redobândit numai dupa încetarea motivului pentru
care s-a luat aceasta masura.
(8)Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar
pe baza unei expertize efectuate de institutiile medico-legale,
la solicitarea si pe cheltuiala partilor interesate.
SECTIUNEA
2: Permisul de conducere
Art.
23
(1)Dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile
publice îl are numai persoana care poseda permis de
conducere valabil, corespunzator categoriei ori subcategoriei
din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare
a acestuia cu drept de circulatie.
(2)Au dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile
publice, în conditiile stabilite prin regulament, si
persoanele care urmeaza un curs de pregatire practica, în
vederea obtinerii permisului de conducere, numai în
prezenta si sub supravegherea directa a unui instructor auto
atestat în acest sens, precum si a examinatorului din
cadrul autoritatii competente în timpul desfasurarii
probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului
de conducere pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile
prevazute de lege.
(3)Pe parcursul activitatii de pregatire practica sau de examinare
în vederea obtinerii permisului de conducere, instructorul
auto atestat ori, dupa caz, examinatorul împreuna cu
persoana pe care o supravegheaza sau o examineaza raspund
pentru încalcarea de catre acesta a regulilor de circulatie
sau, dupa caz, pentru pagubele produse tertilor ca urmare
a producerii unui accident de circulatie.
(4)Persoanele care solicita prezentarea la examen pentru obtinerea
permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii
ale acestuia trebuie sa îndeplineasca, potrivit legii,
conditiile de vârsta, sa fie apte din punct de vedere
medical si psihologic si sa faca dovada pregatirii teoretice
si practice prin cursuri organizate de unitati autorizate,
potrivit legii.
(5)Pregatirea teoretica si practica a persoanelor în
vederea obtinerii permisului de conducere se efectueaza de
catre profesori de legislatie rutiera si instructori auto
atestati de autoritatea competenta, conform normelor metodologice
aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor,
constructiilor si turismului, al ministrului educatiei si
cercetarii si al ministrului administratiei si internelor,
care se publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(6)Pot fi atestati ca profesori de legislatie sau instructori
auto pentru pregatirea practica, fara scolarizare si sustinerea
examenului de atestare, politistii rutieri cu grad de ofiter
carora le-au încetat raporturile de serviciu si care
si-au desfasurat activitatea neîntrerupt în ultimii
10 ani în structurile politiei rutiere.
(7)Politistii rutieri care nu au grad de ofiter pot fi atestati
ca instructori auto pentru pregatirea practica, daca îndeplinesc
conditiile prevazute la alin. (6).
(8)Programa de învatamânt pe baza careia se organizeaza
cursuri de pregatire, precum si metodologia de organizare
si desfasurare a cursurilor în vederea obtinerii permisului
de conducere se stabilesc prin ordin comun al ministrului
educatiei si cercetarii, al ministrului transporturilor, constructiilor
si turismului si al ministrului administratiei si internelor,
care se publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(9)Categoriile sau subcategoriile de vehicule pentru care
este necesara obtinerea permisului de conducere, precum si
conditiile concrete de obtinere a acestuia se stabilesc prin
regulament.
(10)Procedura de examinare pentru obtinerea permisului de
conducere se stabileste prin ordin al ministrului administratiei
si internelor, care se publica în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Art.
24
(1)Examinarea pentru obtinerea permisului de conducere si
eliberarea acestuia se realizeaza de catre autoritatea competenta
unde solicitantii îsi au domiciliul sau resedinta.
(2)Forma si continutul permisului de conducere se stabilesc
în conformitate cu conventiile internationale în
domeniu la care România este parte, prin ordin al ministrului
administratiei si internelor, care se publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(3)În localitatile în care autoritatea competenta
autorizeaza desfasurarea cursurilor de pregatire si sustinerea
examenului pentru obtinerea permisului de conducere, acestea
se pot organiza, la cerere, si în limba minoritatii
nationale respective.
(4)În cazul cetatenilor straini care îsi stabilesc
domiciliul sau resedinta în România, examinarea
la proba teoretica pentru obtinerea permisului de conducere
se poate efectua, la cerere, într-o limba de circulatie
internationala.
(5)Permisul de conducere este valabil 10 ani de la data eliberarii.
La schimbarea de catre titular a domiciliului sau a numelui,
în cazul pierderii, furtului ori al deteriorarii, precum
si la expirarea perioadei de valabilitate, permisul de conducere
se preschimba fara sustinerea unui nou examen, în conditiile
stabilite prin regulament.
(6)Nu are dreptul sa se prezinte la examen pentru obtinerea
permisului de conducere persoana care a fost condamnata, prin
hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva, pentru o
infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice sau
de omor, lovire ori vatamare cauzatoare de moarte, vatamare
corporala grava, tâlharie sau de furt al unui autovehicul,
cu exceptia cazurilor când a intervenit una dintre situatiile
prevazute la art. 103 alin. (1).
Art.
25
(1)Pentru conducatorii de autovehicule sau tramvaie care au
o vechime mai mica de un an de la obtinerea permisului de
conducere se stabilesc prin regulament reguli suplimentare
de circulatie.
(2)Autovehiculele conduse de persoanele prevazute la alin.
(1) vor purta un semn distinctiv, în conditiile stabilite
prin regulament.
Art.
26 1
Proprietarii sau detinatorii mandatati de autovehicule care
efectueaza transport public de persoane sau de marfuri periculoase
sunt obligati sa asigure testarea anuala a conducatorilor
de autovehicule atestati profesional, în scopul însusirii
corecte si al respectarii de catre acestia a dispozitiilor
legale care reglementeaza circulatia pe drumurile publice.
Art.
27
(1)Persoanele care îsi stabilesc domiciliul ori resedinta
în România pot solicita obtinerea permisului de
conducere la autoritatile competente pe a caror raza îsi
au domiciliul sau resedinta, în conditiile prevazute
la art. 24 alin. (1) si (6).
(2)Cetatenii români cu domiciliul în strainatate
pot solicita în România obtinerea permisului de
conducere la autoritatile competente pe a caror raza îsi
au locuinta detinuta în proprietate sau închiriata.
În sensul prezentei ordonante de urgenta, locuinta din
România a cetateanului român cu domiciliul în
strainatate se considera resedinta.
(3)Persoanele prevazute la alin. (1) si (2) trebuie sa faca
dovada ca nu sunt titulare ale unui permis de conducere eliberat
de o autoritate straina.
(4)Se interzice detinerea simultana a doua permise de conducere
nationale.
Art.
28 1
Evidenta permiselor de conducere si a sanctiunilor aplicate
conducatorilor de autovehicule sau tramvaie se tine de catre
politia rutiera pe a carei raza titularii îsi au domiciliul
sau resedinta.
CAPITOLUL
III: Conducatorii de vehicule - noul cod rutier
SECTIUNEA
1: Dispozitii generale
Art.
20
(1)Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducatorul
acestuia trebuie sa posede permis de conducere corespunzator
si sa aiba vârsta minima de 18 ani împliniti,
cu exceptia celor care conduc autovehiculele din subcategoriile
A1 si B1, care trebuie sa aiba vârsta minima de 16 ani
împliniti.
(2)Pentru a conduce pe drumurile publice tractoare, masini
si utilaje autopropulsate agricole, forestiere sau pentru
lucrari, conducatorii acestora trebuie sa posede permis de
conducere valabil pentru categoriile sau subcategoriile prevazute
în regulament.
(3)Conducatorii de tramvaie sau vehicule care efectueaza transport
public de persoane, precum si cei care conduc autovehicule
cu masa maxima autorizata mai mare de 7,5 tone sau cu gabarite
depasite ori care transporta produse sau substante periculoase
trebuie sa aiba vârsta minima de 21 de ani împliniti.
(4)Conditiile de obtinere a permisului de conducere se stabilesc
prin regulament.
Art.
21
(1)Conducatorii de autovehicule sau tramvaie trebuie sa aiba
cunostintele si îndemânarea necesare conducerii
si sa fie apti din punct de vedere medical si psihologic.
(2)Conducatorii de autovehicule sau tramvaie vor fi verificati
periodic din punct de vedere medical si psihologic, în
conditiile stabilite prin reglementarile în vigoare.
Art.
22
(1)Examinarea medicala si psihologica se realizeaza în
scopul certificarii starii de sanatate, a calitatilor fizice
si a aptitudinilor necesare unui conducator de autovehicul
sau tramvai.
(2)Afectiunile medicale incompatibile cu calitatea de conducator
de autovehicule sau tramvaie se stabilesc de catre Ministerul
Sanatatii si se aproba prin ordin al ministrului, care se
publica în Monitorul Oficial al României, Partea
I.
(3)Examinarea medicala si psihologica se realizeaza în
vederea:
a)aprobarii prezentarii la examen pentru obtinerea permisului
de conducere;
b)obtinerii certificatului de atestare profesionala pentru
conducatorii de autovehicule si tramvaie;
c)verificarii periodice, conform reglementarilor în
vigoare.
(4)Examinarea medicala se realizeaza în institutii medicale
autorizate, cu obligatia luarii în evidenta a solicitantului
sau a conducatorului de autovehicul sau tramvai de catre medicul
de familie, iar verificarea psihologica se realizeaza în
laboratoare de specialitate autorizate din cadrul institutiilor
abilitate. Lista institutiilor medicale si a laboratoarelor
de specialitate autorizate se stabileste prin ordin comun
al ministrului sanatatii si al ministrului transporturilor,
constructiilor si turismului, care se publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(5)Medicul de familie, atunci când constata ca o persoana
din evidenta sa, care poseda permis de conducere, prezinta
afectiuni medicale prevazute în ordinul ministrului
sanatatii emis conform alin. (2), va solicita examenul de
specialitate necesar, iar în cazul în care s-a
stabilit ca persoana este declarata inapta medical sau psihologic
pentru a conduce un autovehicul sau tramvai, va comunica aceasta
imediat politiei rutiere pe raza careia medicul îsi
desfasoara activitatea.
(6)Verificarea medicala si psihologica se efectueaza în
conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii
si al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului,
care se publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(7)Permisul de conducere al persoanei care este declarata
inapta medical sau psihologic pentru a conduce autovehicule
ori tramvaie se retrage de catre politia rutiera si poate
fi redobândit numai dupa încetarea motivului pentru
care s-a luat aceasta masura.
(8)Avizul de apt sau inapt medical poate fi contestat doar
pe baza unei expertize efectuate de institutiile medico-legale,
la solicitarea si pe cheltuiala partilor interesate.
SECTIUNEA
2: Permisul de conducere
Art.
23
(1)Dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai pe drumurile
publice îl are numai persoana care poseda permis de
conducere valabil, corespunzator categoriei ori subcategoriei
din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare
a acestuia cu drept de circulatie.
(2)Au dreptul de a conduce autovehicule sau tramvaie pe drumurile
publice, în conditiile stabilite prin regulament, si
persoanele care urmeaza un curs de pregatire practica, în
vederea obtinerii permisului de conducere, numai în
prezenta si sub supravegherea directa a unui instructor auto
atestat în acest sens, precum si a examinatorului din
cadrul autoritatii competente în timpul desfasurarii
probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului
de conducere pentru oricare dintre categoriile ori subcategoriile
prevazute de lege.
(3)Pe parcursul activitatii de pregatire practica sau de examinare
în vederea obtinerii permisului de conducere, instructorul
auto atestat ori, dupa caz, examinatorul împreuna cu
persoana pe care o supravegheaza sau o examineaza raspund
pentru încalcarea de catre acesta a regulilor de circulatie
sau, dupa caz, pentru pagubele produse tertilor ca urmare
a producerii unui accident de circulatie.
(4)Persoanele care solicita prezentarea la examen pentru obtinerea
permisului de conducere sau a unor noi categorii ori subcategorii
ale acestuia trebuie sa îndeplineasca, potrivit legii,
conditiile de vârsta, sa fie apte din punct de vedere
medical si psihologic si sa faca dovada pregatirii teoretice
si practice prin cursuri organizate de unitati autorizate,
potrivit legii.
(5)Pregatirea teoretica si practica a persoanelor în
vederea obtinerii permisului de conducere se efectueaza de
catre profesori de legislatie rutiera si instructori auto
atestati de autoritatea competenta, conform normelor metodologice
aprobate prin ordin comun al ministrului transporturilor,
constructiilor si turismului, al ministrului educatiei si
cercetarii si al ministrului administratiei si internelor,
care se publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(6)Pot fi atestati ca profesori de legislatie sau instructori
auto pentru pregatirea practica, fara scolarizare si sustinerea
examenului de atestare, politistii rutieri cu grad de ofiter
carora le-au încetat raporturile de serviciu si care
si-au desfasurat activitatea neîntrerupt în ultimii
10 ani în structurile politiei rutiere.
(7)Politistii rutieri care nu au grad de ofiter pot fi atestati
ca instructori auto pentru pregatirea practica, daca îndeplinesc
conditiile prevazute la alin. (6).
(8)Programa de învatamânt pe baza careia se organizeaza
cursuri de pregatire, precum si metodologia de organizare
si desfasurare a cursurilor în vederea obtinerii permisului
de conducere se stabilesc prin ordin comun al ministrului
educatiei si cercetarii, al ministrului transporturilor, constructiilor
si turismului si al ministrului administratiei si internelor,
care se publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(9)Categoriile sau subcategoriile de vehicule pentru care
este necesara obtinerea permisului de conducere, precum si
conditiile concrete de obtinere a acestuia se stabilesc prin
regulament.
(10)Procedura de examinare pentru obtinerea permisului de
conducere se stabileste prin ordin al ministrului administratiei
si internelor, care se publica în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Art.
24
(1)Examinarea pentru obtinerea permisului de conducere si
eliberarea acestuia se realizeaza de catre autoritatea competenta
unde solicitantii îsi au domiciliul sau resedinta.
(2)Forma si continutul permisului de conducere se stabilesc
în conformitate cu conventiile internationale în
domeniu la care România este parte, prin ordin al ministrului
administratiei si internelor, care se publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(3)În localitatile în care autoritatea competenta
autorizeaza desfasurarea cursurilor de pregatire si sustinerea
examenului pentru obtinerea permisului de conducere, acestea
se pot organiza, la cerere, si în limba minoritatii
nationale respective.
(4)În cazul cetatenilor straini care îsi stabilesc
domiciliul sau resedinta în România, examinarea
la proba teoretica pentru obtinerea permisului de conducere
se poate efectua, la cerere, într-o limba de circulatie
internationala.
(5)Permisul de conducere este valabil 10 ani de la data eliberarii.
La schimbarea de catre titular a domiciliului sau a numelui,
în cazul pierderii, furtului ori al deteriorarii, precum
si la expirarea perioadei de valabilitate, permisul de conducere
se preschimba fara sustinerea unui nou examen, în conditiile
stabilite prin regulament.
(6)Nu are dreptul sa se prezinte la examen pentru obtinerea
permisului de conducere persoana care a fost condamnata, prin
hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva, pentru o
infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice sau
de omor, lovire ori vatamare cauzatoare de moarte, vatamare
corporala grava, tâlharie sau de furt al unui autovehicul,
cu exceptia cazurilor când a intervenit una dintre situatiile
prevazute la art. 103 alin. (1).
Art.
25
(1)Pentru conducatorii de autovehicule sau tramvaie care au
o vechime mai mica de un an de la obtinerea permisului de
conducere se stabilesc prin regulament reguli suplimentare
de circulatie.
(2)Autovehiculele conduse de persoanele prevazute la alin.
(1) vor purta un semn distinctiv, în conditiile stabilite
prin regulament.
Art.
26 1
Proprietarii sau detinatorii mandatati de autovehicule care
efectueaza transport public de persoane sau de marfuri periculoase
sunt obligati sa asigure testarea anuala a conducatorilor
de autovehicule atestati profesional, în scopul însusirii
corecte si al respectarii de catre acestia a dispozitiilor
legale care reglementeaza circulatia pe drumurile publice.
Art.
27
(1)Persoanele care îsi stabilesc domiciliul ori resedinta
în România pot solicita obtinerea permisului de
conducere la autoritatile competente pe a caror raza îsi
au domiciliul sau resedinta, în conditiile prevazute
la art. 24 alin. (1) si (6).
(2)Cetatenii români cu domiciliul în strainatate
pot solicita în România obtinerea permisului de
conducere la autoritatile competente pe a caror raza îsi
au locuinta detinuta în proprietate sau închiriata.
În sensul prezentei ordonante de urgenta, locuinta din
România a cetateanului român cu domiciliul în
strainatate se considera resedinta.
(3)Persoanele prevazute la alin. (1) si (2) trebuie sa faca
dovada ca nu sunt titulare ale unui permis de conducere eliberat
de o autoritate straina.
(4)Se interzice detinerea simultana a doua permise de conducere
nationale.
Art.
28 1
Evidenta permiselor de conducere si a sanctiunilor aplicate
conducatorilor de autovehicule sau tramvaie se tine de catre
politia rutiera pe a carei raza titularii îsi au domiciliul
sau resedinta.
CAPITOLUL IV: Semnalizarea rutiera - noul cod rutier
Art. 29 1
(1)Circulatia pe drumurile publice se desfasoara în
conformitate cu regulile de circulatie si cu respectarea semnificatiei
semnalizarii rutiere realizate prin mijloacele de semnalizare,
semnalele si indicatiile politistului rutier care dirijeaza
circulatia, semnalele speciale de avertizare luminoase sau
sonore, de semnalizare temporara si semnalele conducatorilor
de vehicule.
(2)Participantii la trafic sunt obligati sa respecte si semnalele
politistilor de frontiera, ale îndrumatorilor de circulatie
ai Ministerului Apararii Nationale, agentilor cailor ferate,
ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulatiei pe
sectoarele de drum pe care se executa lucrari de reabilitare
a acestora, ale membrilor patrulelor scolare de circulatie
care actioneaza în imediata apropiere a unitatilor de
învatamânt, precum si ale nevazatorilor, potrivit
prevederilor din regulament.
Art.
30
(1)Mijloacele de semnalizare rutiera sunt:
a)sistemele de semnalizare luminoasa sau sonora;
b)indicatoarele;
c)marcajele;
d)alte dispozitive speciale.
(2)Mijloacele de semnalizare rutiera se constituie într-un
sistem unitar, se realizeaza si se instaleaza astfel încât
sa fie observate cu usurinta si de la o distanta adecvata,
atât pe timp de zi, cât si pe timp de noapte,
de cei carora li se adreseaza si trebuie sa fie în deplina
concordanta între ele, precum si într-o stare
tehnica de functionare corespunzatoare.
(3)Semnalele luminoase pentru dirijarea circulatiei în
intersectii au urmatoarele semnificatii:
a)semnalul de culoare verde permite trecerea;
b)semnalul de culoare rosie interzice trecerea;
c)semnalul de culoare galbena împreuna cu cel de culoare
rosie interzic trecerea.
(4)Mijloacele de semnalizare rutiera, precum si alte dispozitive
speciale de acest fel se asigura, se instaleaza si se întretin
prin grija administratorului drumului public respectiv ori
al caii ferate, dupa caz. Instalarea mijloacelor de semnalizare
rutiera si a dispozitivelor speciale se executa numai cu avizul
prealabil al politiei rutiere.
(5)Mijloacele de semnalizare si presemnalizare a intersectiilor
dintre doua drumuri de categorii diferite se asigura, se instaleaza
si se întretin de catre administratorul fiecarui drum,
cu respectarea modului de reglementare a circulatiei stabilit
în nodul rutier respectiv.
(6)Mijloacele de semnalizare rutiera pot fi însotite
si de dispozitive speciale de avertizare.
(7)Se interzic:
a)amplasarea, în zona drumului public, de constructii,
panouri sau dispozitive ce pot fi confundate cu indicatoarele
sau cu instalatiile ce servesc la semnalizarea rutiera ori
realizarea de amenajari sau alte obstacole care sunt de natura
sa limiteze vizibilitatea ori eficacitatea acestora, sa stânjeneasca
participantii la trafic sau sa le distraga atentia, punând
în pericol siguranta circulatiei;
b)lipirea de afise, inscriptii sau înscrisuri pe indicatoarele
ori dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv
pe suporturile acestora.
Art.
31
Participantii la trafic trebuie sa respecte regulile de circulatie,
semnalele, indicatiile si dispozitiile politistului rutier,
precum si semnificatia diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare
rutiera, în urmatoarea ordine de prioritate:
a)semnalele, indicatiile si dispozitiile politistului rutier;
b)semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore,
ale autovehiculelor, prevazute la art. 32 alin. (2) lit. a)
si b);
c)semnalizarea temporara care modifica regimul normal de desfasurare
a circulatiei;
d)semnalele luminoase sau sonore;
e)indicatoarele;
f)marcajele;
g)regulile de circulatie.
Art.
32
(1)Semnalele speciale de avertizare luminoase sunt emise intermitent
de dispozitivele de iluminare montate pe autovehicule si au
urmatoarele semnificatii:
a)lumina rosie obliga participantii la trafic sa opreasca
în directia de mers cât mai aproape de marginea
drumului;
b)lumina albastra obliga participantii la trafic sa acorde
prioritate de trecere;
c)lumina galbena obliga participantii la trafic sa circule
cu atentie.
(2)Sunt autorizate sa utilizeze semnale speciale de avertizare
luminoase:
a)pentru lumina rosie - autovehiculele apartinând politiei
si pompierilor;
b)pentru lumina albastra - autovehiculele apartinând
politiei, jandarmeriei, politiei de frontiera, serviciului
de ambulanta sau medicina legala, protectiei civile, Ministerului
Apararii Nationale care însotesc coloane militare, unitatilor
speciale ale Serviciului Român de Informatii si ale
Serviciului de Protectie si Paza, Administratiei Nationale
a Penitenciarelor din cadrul Ministerului Justitiei, precum
si autovehiculele de serviciu ale procurorilor criminalisti
din Ministerul Public, atunci când se deplaseaza în
actiuni de interventie sau în misiuni care au caracter
de urgenta;
c)pentru lumina galbena - autovehiculele cu mase si/sau dimensiuni
de gabarit depasite ori care însotesc asemenea vehicule,
cele care transporta anumite marfuri sau substante periculoase,
cele destinate întretinerii, repararii ori verificarii
unor lucrari efectuate în partea carosabila sau executarii
unor lucrari de drumuri, curateniei strazilor, deszapezirii
sau tractarii, transportului si depanarii autovehiculelor
ramase în pana sau avariate, precum si tractoarele care
tracteaza utilajele agricole si tehnologice agabaritice. Inspectoratul
General al Politiei Române poate autoriza utilizarea
dispozitivelor speciale luminoase de culoare galbena pentru
autovehiculele stabilite prin prezenta ordonanta de urgenta.
(3)Autovehiculele prevazute la alin. (2) lit. a) si b) trebuie
sa fie echipate si cu mijloace speciale sonore de avertizare.
(4)Pe autovehiculele apartinând politiei si pe cele
prevazute la alin. (2) lit. c) pot fi instalate si dispozitive
luminoase cu mesaje variabile, destinate participantilor la
trafic.
(5)Mijloacele speciale de avertizare, luminoase sau sonore,
se certifica sau se omologheaza de autoritatea competenta,
potrivit legii. Conditiile de utilizare a acestora se stabilesc
prin regulament.
Art.
33
(1)Semnalizarea si amenajarile rutiere necesare pe drumurile
publice se asigura de catre administratorul drumului respectiv
si se efectueaza numai cu avizul politiei rutiere.
(2)Semnalizarea lucrarilor care se executa pe drumurile publice
este obligatorie si se efectueaza de catre executantul lucrarilor,
cu avizul politiei rutiere, astfel încât aceasta
sa asigure deplasarea în siguranta a tuturor participantilor
la trafic, conform reglementarilor în vigoare.
(3)Semnalizarea si amenajarile rutiere se definesc si se realizeaza
în conditiile stabilite prin regulament, în conformitate
cu reglementarile tehnice în vigoare.
Art.
34
Conditiile de circulatie pe viaducte si în tunele, precum
si semnalizarea acestora se stabilesc prin regulament, în
conformitate cu reglementarile tehnice în vigoare.
CAPITOLUL
V: Reguli de circulatie - noul cod rutier
SECTIUNEA 1: Obligatiile participantilor la trafic
Art.
35
(1)Participantii la trafic trebuie sa aiba un comportament
care sa nu afecteze fluenta si siguranta circulatiei, sa nu
puna în pericol viata sau integritatea corporala a persoanelor
si sa nu aduca prejudicii proprietatii publice ori private.
(2)Participantii la trafic sunt obligati ca, la cererea politistului
rutier, sa înmâneze acestuia documentul de identitate
sau, dupa caz, permisul de conducere, documentul de înmatriculare
ori de înregistrare a vehiculului condus, documentele
referitoare la bunurile transportate, precum si alte documente
prevazute de lege.
(3)În exercitarea atributiilor care îi revin,
politistul rutier are dreptul sa verifice vehiculul, precum
si identitatea conducatorului sau a pasagerilor aflati în
interiorul acestuia atunci când exista indicii despre
savârsirea unei fapte de natura contraventionala sau
penala.
(4)În exercitarea atributiilor de dirijare a circulatiei
rutiere, politistii rutieri sunt obligati sa poarte uniforma
cu înscrisuri si însemne distinctive.
(5)Politistii de frontiera, îndrumatorii de circulatie
ai Ministerului Apararii Nationale, agentii cailor ferate,
personalul autorizat din zona lucrarilor pe drumurile publice,
precum si membrii patrulelor scolare de circulatie sunt obligati
ca, pe timpul exercitarii atributiilor, sa poarte echipament
de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant.
(6)Conducatorii autovehiculelor cu masa maxima autorizata
mai mare de 3,5 tone sunt obligati sa poarte echipament de
protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant atunci când
executa interventii la vehiculul care se afla pe partea carosabila
a drumului public.
(7)Nevazatorii sunt obligati sa poarte, în deplasarea
pe drumurile publice, baston de culoare alba.
Art.
36
(1)Conducatorii de autovehicule si persoanele care ocupa locuri
prevazute prin constructie cu centuri sau dispozitive de siguranta
omologate trebuie sa le poarte în timpul circulatiei
pe drumurile publice, cu exceptia cazurilor prevazute în
regulament.
(2)Pe timpul deplasarii pe drumurile publice, conducatorii
motocicletelor, mopedelor si persoanele transportate pe acestea
au obligatia sa poarte casca de protectie omologata.
(3)Conducatorilor de vehicule le este interzisa folosirea
telefoanelor mobile atunci când acestia se afla în
timpul mersului, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive
tip «mâini libere».
Art.
37
(1)Conducatorii de vehicule sunt obligati sa opreasca imediat,
pe acostament sau, în lipsa acestuia, cât mai
aproape de marginea drumului sau bordura trotuarului, în
sensul de deplasare, la apropierea si la trecerea autovehiculelor
cu regim de circulatie prioritara care au în functiune
mijloacele speciale de avertizare luminoasa de culoare rosie
si sonore.
(2)Conducatorii de vehicule sunt obligati sa reduca viteza,
sa circule cât mai aproape de marginea drumului în
sensul de deplasare si sa acorde prioritate la trecerea autovehiculelor
cu regim de circulatie prioritara care au în functiune
mijloacele speciale de avertizare luminoasa de culoare albastra
si sonore.
(3)În situatiile prevazute la alin. (1) si (2), pietonilor
le sunt interzise traversarea si circulatia pe carosabil pâna
la trecerea vehiculelor respective.
Art.
38
Conducatorii vehiculelor, cu exceptia celor trase sau împinse
cu mâna, instructorii auto atestati sa efectueze instruirea
practica a persoanelor pentru obtinerea permisului de conducere
precum si examinatorul autoritatii competente, în timpul
desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea
permisului de conducere, sunt obligati sa se supuna testarii
aerului expirat si/sau recoltarii probelor biologice în
vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de produse
sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare
acestora, la solicitarea politistului rutier.
Art.
39
Proprietarul sau detinatorul unui vehicul este obligat sa
comunice politiei rutiere, la cererea acesteia si în
termenul solicitat, identitatea persoanei careia i-a încredintat
vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice.
Art.
40
(1)Regulile de circulatie pe drumurile publice aplicabile
autovehiculelor destinate transporturilor de marfuri, celor
cu mase sau dimensiuni de gabarit depasite ori care transporta
marfuri sau produse periculoase se stabilesc prin regulament,
în conformitate cu reglementarile în vigoare.
(2)Conducerea vehiculelor destinate transportului de marfuri,
a caror masa totala maxima autorizata este mai mare de 3,5
tone, transportului de marfuri sau produse periculoase, transportului
public de persoane, precum si conducerea vehiculelor cu mase
sau dimensiuni de gabarit depasite sunt permise numai conducatorilor
de autovehicule sau tramvaie atestati profesional de Ministerul
Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
(3)Prin exceptie de la prevederile alin. (2), conducerea vehiculelor
apartinând Ministerului Administratiei si Internelor,
Ministerului Apararii Nationale si Serviciului Român
de Informatii, destinate transportului de marfuri, a caror
masa totala maxima autorizata este mai mare de 3,5 tone, transportului
de marfuri sau produse periculoase, transportului de persoane,
precum si conducerea vehiculelor cu mase sau dimensiuni de
gabarit depasite, care executa transporturi pentru nevoile
proprii ale acestor institutii, sunt permise conducatorilor
de autovehicule sau tramvaie numai pe baza atestatului profesional
eliberat de aceste institutii, în conditiile stabilite
de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
Acest atestat este valabil numai pentru perioada în
care conducatorii auto respectivi fac parte din aceste institutii.
(4)Conditiile de obtinere a certificatului de atestare profesionala
se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor
si turismului.
(5)Certificatul de atestare profesionala care confera titularului
dreptul de a efectua activitatea pentru care a fost eliberat
este valabil numai însotit de permisul de conducere.
SECTIUNEA 2: Reguli pentru circulatia vehiculelor
SUBSECTIUNEA 1: Pozitii în timpul mersului si circulatia
pe benzi
Art.
41
(1)Vehiculele si animalele, atunci când circula pe drumurile
publice pe care le este permis accesul, trebuie conduse pe
partea din dreapta a drumului public, în sensul de circulatie,
cât mai aproape de marginea partii carosabile, cu respectarea
semnificatiei semnalizarii rutiere si a regulilor de circulatie.
(2)Numerotarea benzilor de circulatie pe fiecare sens se efectueaza
în ordine crescatoare de la marginea din partea dreapta
a drumului catre axa acestuia. În cazul autostrazilor,
banda de urgenta nu intra în numerotarea benzilor de
circulatie.
(3)Daca un drum este prevazut cu o pista speciala destinata
circulatiei bicicletelor, acestea, precum si mopedele vor
fi conduse numai pe pista respectiva.
Art.
42
Când circulatia se desfasoara pe doua sau mai multe
benzi pe sens, acestea se folosesc de catre conducatorii de
vehicule în functie de intensitatea traficului si viteza
de deplasare, având obligatia sa revina pe prima banda
ori de câte ori acest lucru este posibil, daca aceasta
nu este destinata vehiculelor lente sau transportului public
de persoane.
Art.
43
(1)Daca un drum este prevazut cu o banda destinata vehiculelor
lente sau transportului public de persoane, semnalizata ca
atare, acestea vor circula numai pe banda respectiva.
(2)Conducatorul de vehicul care circula pe banda situata lânga
marginea partii carosabile trebuie sa acorde prioritate de
trecere vehiculelor care efectueaza transport public de persoane
numai atunci când conducatorii acestora semnalizeaza
intentia de a reintra în trafic din statiile prevazute
cu alveole si s-au asigurat ca prin manevra lor nu pun în
pericol siguranta celorlalti participanti la trafic.
Art.
44
(1)În circulatia pe drumurile publice conducatorii de
vehicule pot folosi, în conditiile prevazute de regulament,
mijloacele de avertizare sonora si luminoasa aflate în
dotare si omologate.
(2)În circulatia pe autostrazi, pe drumurile expres
si pe cele nationale europene (E) conducatorii de autovehicule
sunt obligati sa foloseasca si în timpul zilei luminile
de întâlnire.
(3)Conducatorii motocicletelor si mopedelor sunt obligati
sa foloseasca luminile de întâlnire pe toata durata
deplasarii acestora pe drumurile publice.
(4)În circulatia pe drumurile publice se interzice detinerea
la vedere, montarea si folosirea mijloacelor speciale de avertizare
sonora si luminoasa pe si în alte autovehicule decât
cele prevazute la art. 32 alin. (2), precum si detinerea,
montarea sau folosirea pe autovehicule a sistemelor care perturba
buna functionare a dispozitivelor de supraveghere a traficului.
(5)Conducatorii de autovehicule pot fi avertizati de politia
rutiera în legatura cu prezenta în trafic a dispozitivelor
de masurare a vitezei, prin mass-media sau panouri de avertizare.
Conducatorii de autovehicule pot folosi mijloace proprii de
detectare a dispozitivelor de masurare a vitezei.
SUBSECTIUNEA 3: Depasirea
Art.
45
(1)Depasirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea
altui vehicul ori pe lânga un obstacol, aflat pe acelasi
sens de circulatie, prin schimbarea directiei de mers si iesirea
de pe banda de circulatie sau din sirul de vehicule în
care s-a aflat initial.
(2)Conducatorul vehiculului care se angajeaza în depasire
trebuie sa se asigure ca vehiculul care circula în fata
sau în spatele lui nu a initiat o asemenea manevra.
(3)Atunci când prin manevra de depasire se trece peste
axa care separa sensurile de circulatie, conducatorii de vehicule
trebuie sa se asigure ca din sens opus nu se apropie un vehicul
si ca dispun de spatiu suficient pentru a reintra pe banda
initiala, unde au obligatia sa revina dupa efectuarea manevrei
de depasire.
(4)Nu constituie depasire, în sensul alin. (1), situatia
în care un vehicul circula mai repede pe una dintre
benzi decât vehiculele care circula pe alta banda în
acelasi sens de circulatie.
(5)Depasirea se efectueaza numai pe partea stânga a
vehiculului depasit. Tramvaiul sau vehiculul al carui conducator
a semnalizat intentia si s-a încadrat corespunzator
parasirii sensului de mers spre stânga se depaseste
prin partea dreapta.
(6)Tramvaiul aflat în mers poate fi depasit si pe partea
stânga atunci când drumul este cu sens unic sau
când între sina din dreapta si marginea trotuarului
nu exista spatiu suficient.
Art.
46
Obligatiile conducatorilor vehiculelor care efectueaza depasirea
si ale conducatorilor vehiculelor care sunt depasite, precum
si cazurile în care depasirea este interzisa se stabilesc
prin regulament.
SUBSECTIUNEA 4: Trecerea pe lânga vehiculele care circula
din sens opus
Art.
47
Conducatorii vehiculelor care circula din sensuri opuse trebuie
sa pastreze între vehicule o distanta laterala suficienta
si sa circule cât mai aproape de marginea din dreapta
a benzii de circulatie respective.
SUBSECTIUNEA 5: Viteza si distanta dintre vehicule
Art.
48
(1)Conducatorul de vehicul trebuie sa respecte regimul legal
de viteza si sa o adapteze în functie de conditiile
de drum, astfel încât sa poata efectua orice manevra
în conditii de siguranta.
Art.
48 1
(1)Limita maxima de viteza în localitati este de 50
km/h.
(2)Pe anumite sectoare de drum din interiorul localitatilor,
administratorul drumului poate stabili, pentru autovehiculele
din categoria A si B, si limite de viteza superioare, dar
nu mai mult de 80 km/h. Limitele de viteza mai mari de 50
km/h se stabilesc numai cu avizul politiei rutiere.
(3)Pe anumite sectoare de drum, tinând seama de împrejurari
si de intensitatea circulatiei, administratorul drumului,
cu avizul politiei rutiere, poate stabili si limite de viteza
inferioare, dar nu mai putin de 10 km/h pentru tramvaie si
de 30 km/h pentru toate autovehiculele.
(4)Limitele maxime de viteza în afara localitatilor
sunt:
a)pe autostrazi - 130 km/h;
b)pe drumurile expres sau pe cele nationale europene (E) -
100 km/h;
c)pe celelalte categorii de drumuri - 90 km/h.
Art.
48 2
(1)Vitezele maxime admise în afara localitatilor pentru
categoriile si subcategoriile de autovehicule prevazute la
art. 16 alin. (2) sunt:
a)130 km/h pe autostrazi, 100 km/h pe drumurile expres sau
pe cele nationale europene (E) si 90 km/h pe celelalte categorii
de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile A, B si
BE;
b)110 km/h pe autostrazi, 90 km/h pe drumurile expres sau
pe cele nationale europene (E) si 80 km/h pe celelalte categorii
de drumuri, pentru autovehiculele din categoriile C, CE, D
si DE si subcategoriile D1 si D1E;
c)90 km/h pe autostrazi, 80 km/h pe drumurile expres sau pe
cele nationale europene (E) si 70 km/h pentru celelalte categorii
de drumuri, pentru autovehiculele din subcategoriile A1, B1,
C1 si C1E;
d)45 km/h, pentru tractoare si mopede.
(2)Viteza maxima admisa în afara localitatilor pentru
autovehiculele care tracteaza remorci sau semiremorci este
cu 10 km/h mai mica decât viteza maxima admisa pentru
categoria din care face parte autovehiculul tragator.
(3)Viteza maxima admisa pentru autovehicule cu mase si/sau
gabarite depasite ori care transporta produse periculoase
este de 40 km/h în localitati, iar în afara localitatilor
de 70 km/h.
(4)Viteza maxima admisa în afara localitatilor pentru
autovehiculele ai caror conducatori au mai putin de un an
practica de conducere sau pentru persoanele care efectueaza
pregatirea practica în vederea obtinerii permisului
de conducere este cu 20 km/h mai mica decât viteza maxima
admisa pentru categoria din care fac parte autovehiculele
conduse.
Art.
49
Conducatorul unui vehicul care circula în spatele altuia
are obligatia de a pastra o distanta suficienta fata de acesta,
pentru evitarea coliziunii.
Art.
50
(1)Este interzisa desfasurarea de concursuri, antrenamente
ori întreceri cu vehicule sau cu animale pe drumurile
publice, cu exceptia celor autorizate de administratorul drumului
respectiv si avizate de politia rutiera.
(2)Organizatorii întrecerilor autorizate sunt obligati
sa ia toate masurile necesare pentru desfasurarea în
siguranta a acestora, precum si pentru protectia celorlalti
participanti la trafic.
(3)În caz de producere a unui eveniment rutier, ca urmare
a neîndeplinirii atributiilor prevazute la alin. (2),
organizatorii acestora raspund administrativ, contraventional,
civil sau penal, dupa caz.
Art.
51
Autoritatile publice locale, cu autorizatia administratorului
drumului public si cu avizul politiei rutiere sau la solicitarea
acesteia, sunt obligate sa ia masuri pentru realizarea de
amenajari rutiere destinate circulatiei pietonilor, biciclistilor,
vehiculelor cu tractiune animala si calmarii traficului, semnalizate
corespunzator, în apropierea unitatilor de învatamânt,
pietelor, târgurilor, spitalelor, precum si în
zonele cu risc sporit de accidente.
SUBSECTIUNEA 6: Reguli referitoare la manevre
Art.
52
(1)Conducatorul de vehicul care executa o manevra de schimbare
a directiei de mers, de iesire dintr-un rând de vehicule
stationate sau de intrare într-un asemenea rând,
de trecere pe o alta banda de circulatie sau de virare spre
dreapta ori spre stânga sau care urmeaza sa efectueze
o întoarcere ori sa mearga cu spatele este obligat sa
semnalizeze din timp si sa se asigure ca o poate face fara
sa perturbe circulatia sau sa puna în pericol siguranta
celorlalti participanti la trafic.
(2)Semnalizarea schimbarii directiei de mers trebuie sa fie
mentinuta pe întreaga durata a manevrei.
SUBSECTIUNEA 7: Intersectii si obligatia de a ceda trecerea
Art.
54
Intersectiile sunt:
a)cu circulatie nedirijata;
b)cu circulatie dirijata. În aceasta categorie sunt
incluse si intersectiile în care circulatia se desfasoara
în sens giratoriu.
Art.
55
La apropierea de o intersectie conducatorul de vehicul trebuie
sa circule cu o viteza care sa îi permita oprirea, pentru
a acorda prioritate de trecere participantilor la trafic care
au acest drept.
Art.
56
(1)La intersectiile cu circulatie nedirijata, conducatorul
de vehicul este obligat sa cedeze trecerea tuturor vehiculelor
care vin din partea dreapta.
(2)La intersectiile cu circulatie dirijata prin indicatoare,
semafoare sau de catre politistul rutier, conducatorul de
vehicul este obligat sa respecte semnificatia sau indicatiile
acestuia.
(3)Patrunderea unui vehicul într-o intersectie este
interzisa daca prin aceasta se produce blocarea intersectiei.
(4)În intersectiile cu sens giratoriu, semnalizate ca
atare, vehiculele care circula în interiorul acestora
au prioritate fata de cele care urmeaza sa patrunda în
intersectie.
Art.
57
În cazul vehiculelor care patrund într-o intersectie
dintre un drum închis circulatiei publice si un drum
public, au prioritate acele vehicule care circula pe drumul
public.
Art.
58
(1)În intersectiile cu circulatie nedirijata, conducatorul
de vehicul este obligat sa acorde prioritate de trecere vehiculelor
care circula pe sine. Acestea pierd prioritatea de trecere
când efectueaza virajul spre stânga sau când
semnalizarea rutiera din acea zona stabileste o alta regula
de circulatie.
(2)În intersectii, conducatorii vehiculelor care vireaza
spre stânga sunt obligati sa acorde prioritate de trecere
vehiculelor cu care se intersecteaza si care circula din partea
dreapta.
(3)În intersectiile cu circulatie dirijata prin indicatoare
de prioritate, regula prioritatii de dreapta se respecta numai
în cazul în care doua vehicule urmeaza sa se întâlneasca,
fiecare intrând în intersectie de pe un drum semnalizat
cu un indicator având aceeasi semnificatie de prioritate
sau de pierdere a prioritatii.
(4)Când un semafor cu trei culori are o lumina verde
intermitenta suplimentara, montata la acelasi nivel cu lumina
verde normala a semaforului, sub forma unei sageti verzi pe
fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia
semnifica permisiunea pentru vehicule de a-si continua drumul
în directia indicata de sageata, indiferent de culoarea
semaforului electric, cu conditia acordarii prioritatii de
trecere vehiculelor si pietonilor care au drept de circulatie.
SUBSECTIUNEA 8: Trecerea la nivel cu calea ferata
Art.
59
(1)Participantii la trafic trebuie sa dea dovada de prudenta
sporita la apropierea si traversarea liniilor de cale ferata
curenta sau industriala, dupa caz.
(2)La trecerea la nivel cu o cale ferata curenta, prevazuta
cu bariere sau semibariere, conducatorii de vehicule sunt
obligati sa opreasca în dreptul indicatorului ce obliga
la oprire, daca acestea sunt în curs de coborâre
ori în pozitie orizontala si/sau semnalele sonore si
luminoase care anunta apropierea trenului sunt în functiune.
(3)La trecerea la nivel cu o cale ferata industriala, semnalizata
corespunzator, conducatorii de vehicule sunt obligati sa se
conformeze semnificatiei semnalelor agentului de cale ferata
SUBSECTIUNEA 8 1 : Autovehicule cu regim de circulatie prioritara
Art.
59 1
(1)Pentru a avea prioritate de trecere, autovehiculele prevazute
la art. 32 alin. (2) lit. a) si b), atunci când se deplaseaza
în actiuni de interventie sau în misiuni care
au caracter de urgenta, trebuie sa aiba în functiune
semnalele luminoase si sonore.
(2)Conducatorii autovehiculelor aflati în situatiile
prevazute la alin. (1) pot încalca regimul legal de
viteza sau alte reguli de circulatie, cu exceptia celor care
reglementeaza trecerea la nivel cu calea ferata.
(3)Când pe drumul public circulatia este dirijata de
un politist rutier, conducatorii autovehiculelor prevazute
la alin. (1) trebuie sa respecte semnalele, indicatiile si
dispozitiile acestuia.
Art.
59 2
(1)La intrarea în intersectiile unde lumina rosie a
semaforului este în functiune ori indicatoarele obliga
la acordarea prioritatii de trecere, conducatorii autovehiculelor
prevazute la art. 59 1 alin. (1) trebuie sa reduca viteza
si sa circule cu atentie sporita pentru evitarea producerii
unor accidente de circulatie, în caz contrar urmând
sa raspunda potrivit legii.
(2)Când doua autovehicule cu regim de circulatie prioritara,
care se deplaseaza în misiune având semnalele
luminoase si sonore în functiune, se apropie de o intersectie,
venind din directii diferite, vehiculul care circula din partea
dreapta are prioritate.
SUBSECTIUNEA 9: Oprirea, stationarea si parcarea
Art.
60
(1)Se considera oprire imobilizarea voluntara a unui vehicul
pe drumul public, pe o durata de cel mult 5 minute. Peste
aceasta durata, imobilizarea se considera stationare.
(2)Nu se considera oprire:
a)imobilizarea vehiculului atât timp cât este
necesara pentru îmbarcarea sau debarcarea unor persoane,
daca prin aceasta manevra nu a fost perturbata circulatia
pe drumul public respectiv;
b)imobilizarea autovehiculului având o masa totala maxima
autorizata de pâna la 3,5 tone, atât timp cât
este necesar pentru operatiunea de distribuire a marfurilor
alimentare la unitatile comerciale.
(3)Pentru autovehiculele care transporta marfuri, altele decât
cele prevazute la alin. (2) lit. b), administratorul drumului
public împreuna cu autoritatile administratiei publice
locale, cu avizul politiei rutiere, vor stabili programe sau
intervale orare pe timpul noptii, în care oprirea sau
stationarea este permisa pentru distribuirea marfurilor.
(4)Se considera parcare stationarea vehiculelor în spatii
special amenajate sau stabilite si semnalizate corespunzator.
(5)Vehiculul oprit sau stationat pe partea carosabila trebuie
asezat lânga si în paralel cu marginea acesteia,
pe un singur rând, daca printr-un alt mijloc de semnalizare
nu se dispune altfel. Motocicletele fara atas, mopedele si
bicicletele pot fi oprite sau stationate si câte doua,
una lânga alta.
Art.
61
(1)Politia rutiera poate dispune ridicarea si depozitarea
în locuri special amenajate a vehiculelor stationate
neregulamentar pe partea carosabila si care constituie un
obstacol pentru circulatia publica. Ridicarea si depozitarea
vehiculelor se realizeaza de catre administratiile publice
locale sau de catre administratorul drumului public, dupa
caz.
(2)Contravaloarea cheltuielilor pentru ridicarea, transportul
si depozitarea vehiculului stationat neregulamentar se suporta
de catre detinatorul acestuia.
Art.
62
Cazurile si conditiile în care oprirea, stationarea
sau parcarea pe drumul public este permisa se stabilesc prin
regulament, în conormitate cu prevederile prezentei
ordonante de urgenta.
SUBSECTIUNEA 9 1 : Circulatia vehiculelor destinate transportului
de marfuri sau transportului public de persoane
Art.
62 1
(1)Atestatul profesional este obligatoriu pentru conducatorul
autovehiculului care efectueaza transport de marfuri periculoase,
transport public de persoane, transport în cont propriu
de persoane cu microbuze si autobuze, transporturi agabaritice,
precum si pentru autovehiculele de transport marfa cu masa
maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, care circula în
trafic intern si international.
(2)Conducerea autovehiculelor apartinând Ministerului
Administratiei si Internelor, Ministerului Apararii Nationale
si Serviciului Român de Informatii, destinate transportului
de marfuri a caror masa totala maxima autorizata este mai
mare de 3,5 tone, transportului de marfuri sau produse periculoase,
transportului de persoane, precum si conducerea vehiculelor
cu mase si/sau dimensiuni de gabarit depasite, care executa
transporturi pentru nevoile proprii ale acestor institutii,
sunt permise conducatorilor de autovehicule numai pe baza
atestatului profesional eliberat de aceste institutii, în
conditiile stabilite de catre Ministerul Transporturilor,
Constructiilor si Turismului. Acest atestat este valabil numai
pentru perioada în care conducatorii auto respectivi
fac parte din aceste institutii.
(3)Conditiile de obtinere a certificatului de atestare profesionala
se aproba prin ordin al ministrului transporturilor, constructiilor
si turismului, în conformitate cu prevederile legale
în vigoare.
(4)Certificatul de atestare profesionala care confera titularului
dreptul de a efectua activitatea pentru care a fost eliberat
este valabil numai însotit de permisul de conducere
corespunzator categoriei din care face parte vehiculul condus.
Art.
62 2
Se interzice transportul pe drumurile publice al marfurilor
si produselor periculoase în vehicule care nu au dotarile
si echipamentele necesare sau care nu îndeplinesc conditiile
tehnice si de agreere prevazute în Acordul european
referitor la transportul rutier international al marfurilor
periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie
1957, la care România a aderat prin Legea nr. 31/1994,
ori pentru care conducatorul vehiculului nu detine certificat
A.D.R. corespunzator.
Art.
62 3
(1)Autovehiculul care transporta marfuri sau produse periculoase
poate circula pe drumurile publice numai în conditiile
prevazute de reglementarile în vigoare.
(2)Vehiculele care, prin constructie sau datorita încarcaturii
transportate, depasesc masa si/sau gabaritul prevazute de
normele legale pot circula pe drumul public numai pe traseele
stabilite de administratorul drumului public sau, dupa caz,
de autoritatile administratiei publice locale, cu respectarea
prevederilor legale în vigoare.
Art.
62 4
Autovehiculele cu mase si/sau gabarite depasite, cele care
transporta marfuri sau produse periculoase, precum si cele
de însotire trebuie sa aiba montate semnalele speciale
de avertizare cu lumina galbena, prevazute la art. 32 alin.
(1) lit. c), iar conducatorii acestora trebuie sa le mentina
în functiune pe toata perioada deplasarii pe drumul
public.
SECTIUNEA 3: Reguli pentru alti participanti la trafic
Art.
64
(1)Pentru
a conduce un moped pe drumurile publice, conducatorul acestuia
trebuie sa aiba vârsta de cel putin 16 ani.
(2)Pentru a conduce o bicicleta pe drumurile publice, conducatorul
acesteia trebuie sa aiba vârsta de cel putin 14 ani.
(3)Bicicletele si mopedele care circula pe drumurile publice
trebuie sa fie echipate cu mijloace de iluminare si dispozitive
reflectorizant-fluorescente. Este interzisa circulatia acestora
pe timp de noapte fara aceste mijloace si dispozitive în
stare de functionare.
Art. 65
(1)Sunt
interzise accesul si deplasarea vehiculelor cu tractiune animala,
a animalelor de povara, de tractiune sau de calarie, precum
si a animalelor izolate sau în turma pe drumurile nationale,
în municipii si pe drumurile la începutul carora
exista indicatoare de interzicere a accesului.
(2)În cazurile prevazute la alin. (1), autoritatile
administratiei publice locale sunt obligate sa amenajeze drumuri
laterale destinate circulatiei acestora, potrivit competentelor
stabilite prin lege.
(3)Pentru a circula pe drumurile publice pe care accesul le
este permis, animalele, vehiculele trase sau împinse
cu mâna, animalele de povara, de tractiune si de calarie
vor avea câte un conducator, iar vehiculele cu tractiune
animala vor fi echipate si cu mijloace de iluminare si dispozitive
reflectorizant-fluorescente, în conformitate cu prevederile
regulamentului.
Art.
66
(1)Pietonii sunt obligati sa se deplaseze numai pe trotuar,
iar în lipsa acestuia, pe acostamentul din partea stânga
a drumului, în directia lor de mers. Când si acostamentul
lipseste, pietonii sunt obligati sa circule cât mai
aproape de marginea din partea stânga a partii carosabile,
în directia lor de mers.
(2)Pietonii au prioritate de trecere fata de conducatorii
de vehicule numai atunci când sunt angajati în
traversarea drumurilor publice prin locuri special amenajate,
marcate si semnalizate corespunzator, ori la culoarea verde
a semaforului destinat pietonilor.
(3)Traversarea drumului public de catre pietoni se face perpendicular
pe axa acestuia, numai prin locurile special amenajate si
semnalizate corespunzator, iar în lipsa acestora, în
localitati, pe la coltul strazii, numai dupa ce s-au asigurat
ca o pot face fara pericol pentru ei si pentru ceilalti participanti
la trafic.
(4)Pietonii surprinsi si accidentati ca urmare a traversarii
prin locuri nepermise, la culoarea rosie a semaforului destinat
acestora, sau a nerespectarii altor obligatii stabilite de
normele rutiere poarta întreaga raspundere a accidentarii
lor, în conditiile în care conducatorul vehiculului
respectiv a respectat prevederile legale privind circulatia
prin acel sector.
(5)Sunt asimilate pietonilor persoanele care conduc un scaun
rulant de constructie speciala, cele care conduc vehicule
destinate exclusiv tragerii sau împingerii cu mâna,
precum si cele care se deplaseaza pe patine sau dispozitive
cu role.
(6)Se excepteaza de la respectarea regulilor stabilite pentru
pietoni politistul rutier si persoanele care se afla pe platforma
drumului public si sunt autorizate, în exercitarea atributiilor
de serviciu, sa îndrume sau sa dirijeze circulatia rutiera,
în conditiile stabilite prin regulament.
(7)Este interzisa ocuparea trotuarelor cu vehicule imobilizate,
iar când aceasta este permisa, conform indicatoarelor
sau marcajelor, latimea minima a trotuarului lasat la dispozitia
pietonilor trebuie sa fie de cel putin un metru.
Art.
67
Regulile privind circulatia pe drumurile publice a mopedelor,
bicicletelor, vehiculelor cu tractiune animala, a conducatorilor
de coloane militare, cortegii, grupuri organizate, precum
si de animale se stabilesc prin regulament.
SECTIUNEA 4: Circulatia pe autostrazi
Art.
68
(1)Pe autostrazi este interzisa circulatia pietonilor, a autovehiculelor
cu gabarite sau mase depasite, fara autorizatie speciala de
transport eliberata de administratorul drumului public, conform
reglementarilor în vigoare, a vehiculelor cu tractiune
animala, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse
cu mâna, a bicicletelor si mopedelor, a tractoarelor
si masinilor autopropulsate pentru lucrari agricole, precum
si a vehiculelor care, prin constructie sau din alte cauze,
nu pot depasi viteza de 50 km/h.
(3)Se interzice circulatia, oprirea sau stationarea autovehiculelor
pe banda de urgenta, cu exceptia cazurilor justificate, precum
si a autovehiculelor cu regim de circulatie prioritar.
(4)Circulatia autovehiculelor destinate transportului public
de persoane sau de marfuri se efectueaza, de regula, numai
pe banda marginala din partea dreapta a autostrazii, în
sensul de mers.
Art.
68 1
Accidentul de circulatie este evenimentul care întruneste
cumulativ urmatoarele conditii:
a)s-a produs pe un drum deschis circulatiei publice ori si-a
avut originea într-un asemenea loc;
b)a avut ca urmare decesul, ranirea uneia sau a mai multor
persoane ori avarierea a cel putin unui vehicul sau alte pagube
materiale;
c)în eveniment a fost implicat cel putin un vehicul
în miscare;
d)s-a produs ca urmare a încalcarii unei reguli de circulatie.
Art.
68 2
(1)Vehiculele înmatriculate sau înregistrate,
cu exceptia celor cu tractiune animala, a remorcilor si a
mopedelor, care circula pe drumurile publice, trebuie sa aiba
asigurare obligatorie pentru raspundere civila în caz
de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie, conform
legii.
(2)Politia rutiera dispune masura retinerii certificatului
de înmatriculare sau înregistrare si retragerea
placutelor cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare
a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând
dovada fara drept de circulatie.
(3)Daca detinatorul vehiculului nu face dovada asigurarii
acestuia, dupa 30 de zile de la data aplicarii masurii prevazute
la alin. (2), politia rutiera dispune radierea din evidenta
a vehiculului.
SECTIUNEA 5: Obligatii în caz de accident
Art.
69
(1)Conducatorul unui vehicul implicat într-un accident
de circulatie în urma caruia a rezultat moartea sau
vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii unei persoane
este obligat sa ia masuri de anuntare imediata a politiei,
sa nu modifice sau sa stearga urmele accidentului si sa nu
paraseasca locul faptei.
(2)Orice persoana care este implicata sau are cunostinta de
producerea unui accident de circulatie în urma caruia
a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale ori
a sanatatii uneia sau a mai multor persoane, precum si în
situatia în care în eveniment este implicat un
vehicul care transporta marfuri periculoase este obligata
sa anunte de îndata politia si sa apeleze numarul national
unic pentru apeluri de urgenta 112, existent în retelele
de telefonie din România.
(3)Este interzis oricarei persoane sa schimbe pozitia vehiculului
implicat într-un accident de circulatie în urma
caruia a rezultat moartea sau vatamarea integritatii corporale
ori a sanatatii uneia sau a mai multor persoane, sa modifice
starea locului sau sa stearga urmele accidentului fara încuviintarea
politiei care cerceteaza accidentul.
Art.
70
(1)Conducatorului de autovehicul sau tramvai, instructorului
auto atestat care se afla în procesul de instruire practica
a unei persoane pentru obtinerea permisului de conducere,
precum si examinatorului autoritatii competente în timpul
desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea
permisului de conducere sau pentru oricare dintre categoriile
ori subcategoriile acestuia, implicat într-un accident
de circulatie, le este interzis consumul de alcool sau de
substante ori produse stupefiante sau medicamente cu efecte
similare acestora dupa producerea evenimentului si pâna
la testarea concentratiei alcoolului în aerul expirat
sau recoltarea probelor biologice.
(2)În situatia în care nu sunt respectate dispozitiile
alin. (1), se considera ca rezultatele testului sau ale analizei
probelor biologice recoltate reflecta starea conducatorului,
a instructorului auto sau a examinatorului respectiv în
momentul producerii accidentului.
Art.
71
(1)Conducatorul de vehicul implicat într-un accident
de circulatie în urma caruia a rezultat numai avarierea
vehiculului este obligat sa-l scoata imediat în afara
partii carosabile ori, daca nu este posibil, sa-l deplaseze
cât mai aproape de bordura sau acostament, semnalizându-l
corespunzator.
(2)În situatia prevazuta la alin. (1), conducatorul
de vehicul este obligat sa se prezinte imediat la unitatea
de politie pe raza careia s-a produs accidentul, în
vederea întocmirii documentelor de constatare.
(3)Daca în accidentul de circulatie sunt implicati doi
sau mai multi conducatori ale caror vehicule avariate pot
fi deplasate fara riscul de a periclita siguranta circulatiei,
acestia se vor prezenta imediat cu vehiculele la unitatea
de politie pe raza careia a avut loc evenimentul, pentru întocmirea
documentelor de constatare a accidentului.
Art.
72
Proprietarul sau detinatorul al carui autovehicul, remorca
sau tramvai a fost avariat în alte împrejurari
decât într-un accident de circulatie este obligat
sa anunte imediat politia pe raza careia s-a produs evenimentul,
pentru întocmirea documentelor de constatare.
Art.
73
(1)La solicitarea Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor
sau a societatilor de asigurare, autoritatea care are în
evidenta vehiculele înmatriculate sau înregistrate
comunica datele referitoare la acestea si proprietarilor sau
detinatorilor acestora.
(2)La solicitarea Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor
sau a societatilor de asigurare, politia rutiera comunica
acestora copii ale documentelor de constatare a evenimentelor,
în vederea întocmirii dosarelor pentru despagubire.
Art.
74
(1)Autovehiculele si remorcile înmatriculate în
România pot trece frontiera de stat pe drumurile publice,
daca îndeplinesc conditiile cerute pentru a fi admise
în circulatia internationala, iar conducatorii lor poseda
permis de conducere valabil, conform prevederilor Conventiei
asupra circulatiei rutiere, încheiata la Viena la 8
noiembrie 1968 si ratificata de România prin Decretul
nr. 318/1980.
(2)Autovehiculele si remorcile înmatriculate în
alte state pot trece frontiera de stat si pot circula pe drumurile
publice din România, daca îndeplinesc conditiile
tehnice prevazute în conventia mentionata la alin. (1),
dar numai în perioada cât sunt asigurate pentru
cazurile de raspundere civila ca urmare a pagubelor produse
prin accidente de circulatie.
(3)Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României,
persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere
eliberat într-un stat care nu este membru al Conventiei
asupra circulatiei rutiere, prevazute la alin. (1), trebuie
sa posede si permis de conducere international.
(4)Autovehiculele si remorcile înmatriculate în
alte state, detinute de persoane care au sediul sau domiciliul
în România, pot fi conduse pe drumurile publice
pe o perioada de maximum 90 de zile de la introducerea acestora
în tara, daca sunt asigurate pentru cazurile de raspundere
civila ca urmare a pagubelor produse prin accidente de circulatie.
(5)Persoanele care si-au stabilit resedinta în România
pot sa îsi înmatriculeze autovehiculele sau remorcile
la autoritatea competenta din zona de resedinta.
(6)Autovehiculele înmatriculate în statele care
nu sunt semnatare ale Conventiei asupra circulatiei rutiere
prevazute la alin. (1) sunt obligate sa poarte în partea
din spate semnul distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea.
Art.
75
(1)Persoanele care domiciliaza în alte state, aflate
temporar în România, pot conduce autovehicule
pe drumurile publice daca poseda permis de conducere valabil,
conform modelelor stabilite în Conventia asupra circulatiei
rutiere, prevazuta la art. 74 alin. (1), sau a carui valabilitate
este recunoscuta pe baza de reciprocitate.
(2)Persoanele cu domiciliul în România care poseda
permise de conducere nationale eliberate de autoritatile statelor
membre ale Conventiei asupra circulatiei rutiere au dreptul
sa conduca autovehicule pe drumurile publice cel mult 90 de
zile de la intrarea lor în tara.
(3)Persoanele care si-au stabilit resedinta în România
pot sa îsi preschimbe permisul de conducere obtinut
în alt stat semnatar al Conventiei asupra circulatiei
rutiere într-unui românesc, la autoritatea competenta
din zona de resedinta.
(4)Preschimbarea permiselor de conducere nationale emise de
autoritatile straine cu documente similare românesti
se efectueaza în conditiile stabilite prin ordin al
ministrului administratiei si internelor, care se publica
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CAPITOLUL
VI: Infractiuni si pedepse - noul cod rutier
Art. 76
Nerespectarea dispozitiilor privind circulatia pe drumurile
publice, care întruneste elementele constitutive ale
unei infractiuni, atrage raspunderea penala si se sanctioneaza
potrivit prezentei ordonante de urgenta.
Art.
77
(1)Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul sau tramvai, neînmatriculat
sau neînregistrat, se pedepseste cu închisoare
de la unu la 3 ani.
(2)Punerea în circulatie sau conducerea pe drumurile
publice a unui autovehicul sau tramvai cu numar fals de înmatriculare
sau de înregistrare se pedepseste cu închisoare
de la unu la 5 ani.
(3)Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate
ori cu numar fals de înmatriculare sau de înregistrare
se pedepseste cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau
cu amenda.
(4)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau
tractarea unei remorci ale carei placute cu numarul de înmatriculare
sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul
înmatriculat în alt stat, care nu are drept de
circulatie în România, se pedepseste cu închisoare
de la 6 luni la 2 ani.
Art.
78
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori
a unui tramvai de catre o persoana care nu poseda permis de
conducere se pedepseste cu închisoare de la unu la 5
ani.
(2)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau
tramvai de care o persoana al carei permis de conducere este
necorespunzator categoriei sau subcategoriei din care face
parte vehiculul respectiv sau permisul i-a fost retras sau
anulat ori careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost
suspendata sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule
în România se pedepseste cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amenda.
(3)Cu pedeapsa prevazuta a alin. (2) se sanctioneaza si persoana
care încredinteaza cu stiinta un autovehicul sau tramvai,
pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care
se afla în una dintre situatiile prevazute la alin.
(1) sau (2) sau unei persoane care sufera de o boala psihica
ori se afla sub influenta alcoolului sau a unor produse ori
substante stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare
acestora.
Art.
79
(1)Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau
tramvai de catre o persoana care are o îmbibatie alcoolica
de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseste
cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2)Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana
care conduce un autovehicul sau un tramvai si care se afla
sub influenta unor substante ori produse stupefiante sau medicamente
cu efecte similare acestora.
(3)Substantele sau produsele stupefiante, precum si medicamentele
cu efecte similare acestora se stabilesc de catre Ministerul
Sanatatii, iar lista acestora se publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
(4)Daca persoana aflata în una dintre situatiile prevazute
la alin. (1) sau (2) efectueaza transport public de persoane,
transport de substante sau produse periculoase ori se afla
în procesul de instruire practica a unei persoane pentru
obtinerea permisului de conducere sau în timpul desfasurarii
probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului
de conducere, pedeapsa este închisoare de la 2 la 7
ani.
(5)Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducatorului
unui autovehicul sau al unui tramvai ori a instructorului
auto, aflat în procesul de instruire, sau a examinatorului
autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii
probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului
de conducere, de a se supune recoltarii probelor biologice
sau testarii aerului expirat, în vederea stabilirii
alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante
ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste
cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Art.
80
(1)Recoltarea probelor biologice se face în institutii
medicale autorizate sau în institutii medico-legale
si se efectueaza numai în prezenta unui reprezentant
al politiei rutiere.
(2)Stabilirea concentratiei de alcool sau a prezentei în
organism de substante ori produse stupefiante sau a medicamentelor
cu efecte similare acestora se face în institutiile
medico-legale autorizate, în conformitate cu normele
metodologice elaborate de Ministerul Sanatatii.
(3)Stabilirea prezentei alcoolului în aerul expirat
sau testarea preliminara a prezentei în organism a substantelor
ori produselor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte
similare acestora se face de catre politia rutiera, cu ajutorul
unor mijloace tehnice certificate.
(4)Stabilirea concentratiei de alcool în aerul expirat
se face de catre politia rutiera, cu ajutorul unui mijloc
tehnic omologat si verificat metrologic.
(5)Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata
de politistul rutier cu un mijloc tehnic certificat si depistata
ca având o concentratie de pâna la 0,40 mg/l alcool
pur în aerul expirat, poate solicita acestuia sa i se
recolteze probe biologice de catre institutiile medicale prevazute
la alin. (1), în vederea stabilirii îmbibatiei
de alcool în sânge.
(6)Persoana care conduce un autovehicul sau tramvai, testata
cu un mijloc tehnic certificat ca având o concentratie
de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, este
obligata sa se supuna recoltarii probelor biologice sau testarii
cu un mijloc tehnic omologat si verificat metrologic.
(7)Conducatorilor de autovehicule sau tramvaie, testati în
trafic cu un mijloc tehnic certificat, care indica prezenta,
în produsele biologice, a unor substante sau produse
stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora,
li se recolteaza obligatoriu probe biologice.
Art.
81
(1)Parasirea locului accidentului de catre conducatorul vehiculului
sau de catre instructorul auto, aflat în procesul de
instruire, sau de examinatorul autoritatii competente, aflat
în timpul desfasurarii probelor practice ale examenului
pentru obtinerea permisului de conducere, implicat într-un
accident de circulatie în urma caruia a rezultat uciderea
sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia
sau mai multor persoane ori daca accidentul s-a produs ca
urmare a unei infractiuni, fara încuviintarea politiei
care efectueaza cercetarea locului faptei, se pedepseste cu
închisoare de la 2 la 7 ani.
(2)Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si fapta
oricarei persoane de a modifica starea locului sau de a sterge
urmele accidentului de circulatie din care a rezultat uciderea
sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia
sau mai multor persoane, fara acordul echipei de cercetare
la fata locului.
(3)Nu constituie infractiune fapta conducatorului de vehicul
care, în lipsa altor mijloace de transport, el însusi
transporta persoanele ranite la cea mai apropiata unitate
sanitara în masura sa acorde asistenta medicala necesara
si la care a declarat datele personale de identitate si numarul
de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului
condus, consemnate într-un registru special, daca se
înapoiaza imediat la locul accidentului.
(4)Nu constituie infractiunea de parasire a locului accidentului
fapta conducatorului autovehiculului cu regim de circulatie
prioritara, daca acesta anunta de îndata politia si
dupa terminarea misiunii se prezinta la sediul unitatii de
politie pe a carei raza de competenta s-a produs accidentul,
în vederea întocmirii documentelor de constatare.
(5)Nu constituie infractiune parasirea locului accidentului,
daca victima paraseste locul faptei, iar conducatorul de vehicul
anunta imediat evenimentul la cea mai apropiata unitate de
politie.
Art.
82
(1)Fapta conducatorului de vehicul sau a instructorului auto,
aflat în procesul de instruire, ori a examinatorului
autoritatii competente, aflat în timpul desfasurarii
probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului
de conducere, de a consuma alcool, produse ori substante stupefiante
sau medicamente cu efecte similare acestora, dupa producerea
unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea
sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia
sau mai multor persoane, pâna la recoltarea probelor
biologice ori pâna la testarea cu un mijloc tehnic omologat
si verificat metrologic sau pâna la stabilirea cu un
mijloc tehnic certificat a prezentei acestora în aerul
expirat, se pedepseste cu închisoare de la unu la 5
ani.
(2)Nu constituie infractiune consumul de medicamente cu efecte
similare produselor sau substantelor stupefiante, dupa producerea
accidentului de circulatie si pâna la sosirea politiei
la fata locului, daca acestea sunt administrate de personal
medical autorizat, în cazul în care acestea sunt
impuse de starea de sanatate sau de vatamarea corporala a
conducatorului auto.
Art.
83
Neîndeplinirea obligatiilor prevazute la art. 22 alin.
(5) de catre medicul de familie, în cazul producerii
unui accident de circulatie care a avut ca rezultat uciderea
sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia
sau mai multor persoane, ca urmare a afectiunilor medicale
ale conducatorului de vehicul, se pedepseste cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Art.
84
(1)Fapta savârsita cu intentie de a sustrage, distruge,
degrada ori de a aduce în stare de neîntrebuintare
indicatoarele, semafoarele, amenajarile rutiere sau crearea
de obstacole pe partea carosabila se pedepseste cu închisoare
de la 6 luni la 2 ani sau cu amenda.
(2)Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza instalarea
de mijloace de semnalizare rutiera sau modificarea pozitiilor
acestora, fara autorizatie eliberata de autoritatile competente,
de natura sa induca în eroare participantii la trafic.
(3)Organizarea sau participarea, în calitate de conducator
de vehicul sau de animale, la întreceri neautorizate
pe drumurile publice se pedepseste cu închisoare de
la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(4)Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza blocarea
cu intentie a drumului public, daca se pune în pericol
siguranta circulatiei ori se aduce atingere dreptului la libera
circulatie a celorlalti participanti la trafic.
(5)Lasarea fara supraveghere pe partea carosabila a drumurilor
publice a unui vehicul care transporta produse sau substante
periculoase se pedepseste cu închisoare de la 3 la 7
ani.
Art.
85
(1)Îndeplinirea defectuoasa sau neîndeplinirea
atributiilor de verificare tehnica ori inspectie tehnica periodica
a autovehiculelor, remorcilor sau tramvaielor ori a celor
referitoare la efectuarea unor reparatii sau interventii tehnice
de catre persoanele care au asemenea atributii, daca din cauza
starii tehnice a vehiculului s-a produs un accident de circulatie
care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea integritatii
corporale ori a sanatatii unei persoane, se pedepseste conform
legii penale.
(2)Repararea autovehiculelor având urme de accident,
fara autorizatia eliberata de politie, se pedepseste cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
Art.
86
(1)Efectuarea unor lucrari de construire, modificare, modernizare
sau reabilitare a drumului public si amplasarea unor constructii,
panouri sau reclame publicitare în zona drumului, fara
autorizatie de constructie eliberata în conditiile legii,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau
cu amenda.
(2)Cu pedeapsa prevazuta la alin. (1) se sanctioneaza si persoana
care nu respecta conditiile stabilite în autorizatia
de constructie, eliberata în conditiile legii, pentru
amenajarea accesului rutier la drumul public, în cazul
constructiilor amplasate în zona acestuia.
(3)Persoana autorizata de administratorul caii ferate care
nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea trecerilor
la nivel cu calea ferata se pedepseste cu închisoare
de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.
(4)Cu pedeapsa prevazuta la alin. (3) se sanctioneaza si persoana
autorizata de catre administratorul unui drum public sau de
catre executantul unei lucrari pe partea carosabila, care
nu ia masurile corespunzatoare pentru semnalizarea obstacolelor
sau a lucrarilor pe drumurile publice, daca prin aceasta s-a
produs un accident de circulatie din care au rezultat victime
omenesti sau pagube materiale.
CAPITOLUL
VII: Raspunderea contraventionala - noul cod rutier
Art. 87
(1)Încalcarea dispozitiilor prezentei ordonante de urgenta,
altele decât cele care întrunesc elementele constitutive
ale unei infractiuni, constituie contraventie si se sanctioneaza
cu avertisment ori cu amenda ca sanctiune principala si, dupa
caz, cu una dintre sanctiunile contraventionale complementare
prevazute la art. 88 alin. (2).
(2)Avertismentul consta în atentionarea verbala sau
scrisa a contravenientului, însotita de recomandarea
de a respecta dispozitiile legale.
(3)Avertismentul se aplica în cazul în care prin
încalcarea normei rutiere nu se pune în pericol
siguranta circulatiei.
(4)Sanctiunile contraventionale prevazute la alin. (1) se
stabilesc si se aplica contravenientilor, persoane fizice
ori juridice.
Art.
88
(1)Sanctiunile contraventionale complementare au ca scop înlaturarea
unei stari de pericol si preîntâmpinarea savârsirii
altor fapte interzise de lege si se aplica prin acelasi proces-verbal
prin care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau
avertismentului.
(2)Sanctiunile contraventionale complementare sunt urmatoarele:
a)aplicarea punctelor de penalizare;
b)suspendarea exercitarii dreptului de a conduce, pe timp
limitat;
c)confiscarea bunurilor destinate savârsirii contraventiilor
prevazute în prezenta ordonanta de urgenta ori folosite
în acest scop;
d)imobilizarea vehiculului;
e)radierea din oficiu a înmatricularii sau înregistrarii
vehiculului, în cazurile prevazute la art. 18 alin.
(2) si (4);
f)ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar.
(3)Pentru încalcarea unor norme la regimul circulatiei,
pe lânga sanctiunea principala sau, dupa caz, una dintre
sanctiunile contraventionale complementare prevazute la alin.
(2) lit. c), d) si f), în cazurile prevazute la art.
92 alin. (1) se aplica si un numar de 2, 3, 4 sau 6 puncte
de penalizare.
(4)Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce se dispune
de catre seful politiei rutiere a judetului sau a municipiului
Bucuresti ori de înlocuitorul acestuia, pe raza careia
a fost savârsita una dintre faptele prevazute la art.
90 alin. (3), art. 91 alin. (3) si art. 91 1 alin. (3), sau
de catre seful politiei rutiere din cadrul Inspectoratului
General al Politiei Române ori de adjunctul acestuia
pentru faptele constatate de politistii rutieri din subordine.
În cazul cumulului de 15 puncte de penalizare, suspendarea
exercitarii dreptului de a conduce se dispune de catre seful
politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti
pe raza careia îsi are domiciliul sau, dupa caz, resedinta
titularul permisului de conducere.
(5)Confiscarea se dispune de catre politia rutiera prin procesul-verbal
de constatare a contraventiei, odata cu aplicarea sanctiunii
amenzii.
(6)Sunt supuse confiscarii:
a)mijloacele speciale de avertizare luminoase si sonore detinute,
montate si folosite pe alte autovehicule decât cele
prevazute la art. 32 alin. (2) si (3);
b)dispozitivele care perturba functionarea mijloacelor tehnice
de supraveghere a traficului;
c)placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare
care nu corespund standardelor în vigoare si care sunt
montate pe vehicule;
d)vehiculele cu tractiune animala, când circula pe drumurile
publice pe care le este interzis accesul ori pe alte trasee
decât cele stabilite de autoritatile publice locale.
(7)Imobilizarea unui vehicul consta în scoaterea acestuia
în afara partii carosabile, pe acostament sau cât
mai aproape de marginea drumului, si punerea lui în
imposibilitate de miscare prin folosirea unor dispozitive
tehnice sau a altor mijloace de blocare.
(8)Imobilizarea unui vehicul se dispune de catre politistul
rutier, ca urmare a savârsirii de catre conducatorul
acestuia a uneia dintre faptele prevazute la art. 104 alin.
(1).
Art.
88 1
(1)Pe lânga sanctiunile contraventionale, politistul
rutier dispune, în cazurile prevazute în prezenta
ordonanta de urgenta, si una dintre urmatoarele masuri tehnico-administrative:
a)retinerea permisului de conducere si/sau a certificatului
de înmatriculare ori de înregistrare sau, dupa
caz, a dovezii înlocuitoare a acestora;
b)retragerea permisului de conducere, a certificatului de
înmatriculare sau înregistrare ori a placutelor
cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare;
c)anularea permisului de conducere.
(2)Retinerea permisului de conducere ori a certificatului
de înmatriculare sau de înregistrare se face de
catre politistul rutier, odata cu constatarea faptei, eliberându-se
titularului o dovada înlocuitoare cu sau fara drept
de circulatie.
(3)Perioada în care titularului permisului de conducere
i se interzice dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai
se considera suspendare, conform dispozitiilor art. 88 alin.
(2) lit. b).
(4)Retragerea permisului de conducere se dispune de catre
politia rutiera daca titularul acestuia a fost declarat inapt
pentru a conduce vehicule pe drumurile publice de catre o
institutie medicala autorizata.
(5)Anularea permisului de conducere se dispune de catre politia
rutiera pe a carei raza de competenta s-a produs una dintre
faptele prevazute la art. 101.
(6)Procedura aplicarii masurilor administrative se stabileste
prin regulament.
Art.
89
(1)Amenzile contraventionale se stabilesc în cuantumul
determinat de valoarea numarului punctelor-amenda aplicate.
(2)Un punct-amenda reprezinta valoric 10% din salariul minim
brut pe economie, stabilit prin hotarâre a Guvernului.
(3)Contraventiilor prevazute în prezenta ordonanta de
urgenta li se stabilesc clase de sanctiuni carora le corespunde
un numar de puncte-amenda, în functie de gravitatea
faptelor si de pericolul social pe care acestea îl prezinta.
(4)Clasele de sanctiuni sunt urmatoarele:
a)clasa I - 2 sau 3 puncte-amenda;
b)clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amenda;
c)clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amenda;
d)clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amenda;
e)clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amenda.
(5)Contraventiile prevazute la clasa a V-a de sanctiuni se
aplica persoanelor juridice.
Art.
89 1
(1)Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta
în clasa I de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite
de catre persoane fizice:
1.conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu
o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie
stabilita pe tronsonul de drum respectiv;
2.nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare
a directiei de mers;
3.nerespectarea de catre pietoni a normelor privind circulatia
pe drumurile publice;
4.neîndeplinirea obligatiei proprietarului sau a utilizatorului
de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor
produse acestuia în alte împrejurari decât
în urma unui accident de circulatie;
5.nerespectarea normelor privind circulatia pe drumurile publice
de catre conducatorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate
autorizate si cortegiilor;
6.nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar
de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba
cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunta
schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor
cu circulatie reversibila;
7.conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de
zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei;
8.nerespectarea obligatiei conducatorului de autovehicul si
a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasarii
pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta
omologate;
9.nerespectarea obligatiei de catre conducatorul de motocicleta
sau moped de a purta, în timpul deplasarii pe drumurile
publice, casca de protectie omologata;
10.nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a
lasa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când
drumul are o singura banda;
11.nerespectarea regulilor de circulatie de catre conducatorii
de animale;
12.nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv
pe autovehicule conduse de persoane care au mai putin de un
an vechime de la dobândirea permisului de conducere;
13.lasarea libera în timpul conducerii a volanului,
ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului;
14.nerespectarea de catre pasageri sau calatori a obligatiilor
ce le revin atunci când se afla în vehicule;
15.nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;
16.conducerea unui vehicul ale carui placute cu numarul de
înmatriculare sau înregistrare sunt deteriorate,
murdare ori acoperite cu gheata sau zapada de natura a împiedica
identificarea numarului de înmatriculare sau de înregistrare;
17.conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul
de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate
folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului
de înmatriculare ori placutele nu corespund standardelor
în vigoare;
18.conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni
tehnice, altele decât cele prevazute la art. 91 1 alin.
(3) lit. b), ori care are lipsa unul sau mai multe elemente
de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil.
(2)Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica
si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste
o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform
art. 92 alin. (1) lit. a).
Art.
90
(1)Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta
în clasa a ll-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite
de persoane fizice:
1.nerespectarea semnalelor politistilor de frontiera în
punctele de trecere a frontierei de stat a României,
ale îndrumatorilor de circulatie ai Ministerului Apararii
Nationale, ale agentilor de cale ferata, ale persoanelor desemnate
pentru dirijarea circulatiei, pe sectoarele de drum pe care
se executa lucrari de reabilitare a acestora, precum si cele
ale patrulelor scolare de circulatie si ale nevazatorilor;
2.nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare
sonora de catre conducatorii de vehicule, cu exceptia celor
care conduc autovehicule prevazute la art. 32 alin. (2) lit.
a) si b);
3.nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor
de obligare;
4.neîndeplinirea obligatiei de a solicita autoritatii
competente, în termenul prevazut de lege, eliberarea
unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului
de înmatriculare ori de înregistrare, în
cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute,
deteriorate sau nu mai corespund din punct de vedere al formei
si continutului celor în vigoare;
5.lipsa dotarilor specifice la autovehiculele destinate învatarii
conducerii auto, prevazute în reglementarile în
vigoare;
6.conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu
alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevazute
în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare
ori sunt uzate peste limita admisa;
7.conducerea unui autovehicul care, în mers sau stationare,
polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;
8.nerespectarea traseelor stabilite de politia rutiera pentru
pregatirea practica sau sustinerea examenului pentru obtinerea
permisului de conducere;
9.nerespectarea obligatiei de a circula pe un singur sir,
indiferent de directia de deplasare, într-o intersectie
în care circula si tramvaie si de a lasa liber traseul
tramvaiului atunci când spatiul dintre sina din dreapta
si trotuar nu permite circulatia pe doua siruri;
10.efectuarea de catre conducatorul unui vehicul a unor activitati
de natura a-i distrage atentia de la conducere ori folosirea
instalatiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afecteaza
deplasarea în siguranta a lui si a celorlalti participanti
la trafic;
11.nerespectarea obligatiei ce revine conducatorului de motocicleta
sau moped de a avea în functiune, în timpul zilei,
luminile de întâlnire în circulatia pe drumurile
publice;
12.neutilizarea echipamentului de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant
de catre persoana care executa lucrari în zona drumului
public sau de catre agentul de cale ferata care asigura trecerea
la nivel;
13.conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa
medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru
incendii, omologate.
(2)Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica
si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste
o fapta pentru care se aplica 3 puncte de penalizare, conform
art. 92 alin. (1) lit. b).
(3)Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta
în clasa a ll-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii
contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului
de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savârsirea
de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor
fapte:
a)depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie
a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata;
b)neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati în
traversarea regulamentara a drumului public prin locurile
special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare
a autovehiculului sau tramvaiului;
c)neacordarea prioritatii de trecere vehiculelor care au acest
drept;
d)nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;
e)nerespectarea regulilor privind depasirea;
f)nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor
politistului rutier aflat în exercitarea atributiilor
de serviciu;
g)nerespectarea prevederilor art. 71 alin. (2).
Art.
91
(1)Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta
în clasa a III-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite
de persoane fizice:
1.conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a carui
valabilitate a expirat;
2.conducerea unui autovehicul de catre o persoana care nu
a preschimbat permisul de conducere national românesc
la schimbarea domiciliului sau resedintei, în termenul
prevazut de lege;
3.conducerea unui autovehicul de catre o persoana cu domiciliul
în România care nu a preschimbat permisul de conducere
obtinut în alt stat, în termenul prevazut de lege;
4.neîndeplinirea obligatiilor de preschimbare a certificatului
de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului
ori remorcii în cazurile prevazute de lege;
5.nepastrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul
care circula din sens opus;
6.nerespectarea de catre conducatorul de vehicul a semnificatiei
indicatoarelor si marcajelor de interzicere sau restrictie
ori a celor temporare, cu exceptia celor care interzic accesul
sau depasirea care se încadreaza în alta clasa
de sanctiuni;
7.nerespectarea obligatiei de a permite parasirea intersectiei
conducatorului vehiculului ramas în interiorul acesteia;
8.nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor si
mopedelor;
9.nereducerea vitezei în cazurile prevazute de regulament;
10.montarea la autovehicul, remorca sau tramvai a luminilor
de alta culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive
de avertizare sonora sau accesorii ori modificari neomologate;
11.circulatia cu un autovehicul, remorca sau tramvai cu defectiuni
la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori când
acestea lipsesc;
12.nerespectarea regulilor în cazul imobilizarii involuntare
în pasaje subterane si tuneluri;
13.nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor
si al obiectelor în sau pe vehicule;
14.pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu
usile deschise, circulatia cu usile deschise ori deschiderea
acestora în timpul mersului; deschiderea usilor autovehiculului
atunci când acesta este oprit sau stationat, fara asigurarea
ca nu se pune în pericol siguranta deplasarii celorlalti
participanti la trafic;
15.oprirea autovehiculelor destinate transportului public
de persoane în alte locuri decât în statiile
semnalizate ca atare;
16.nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;
17.conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu doua roti,
fara a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele
roti.
(2)Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica
si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste
o fapta pentru care se aplica 4 puncte de penalizare, conform
art. 92 alin. (1) lit. c).
(3)Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta
în clasa a lll-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii
contraventionale complementare a suspendarii dreptului de
a conduce pentru o perioada de 60 de zile savârsirea
de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor
fapte:
a)nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere,
depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca
prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care
a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
b)nerespectarea interdictiei temporare de circulatie instituite
pe un anumit segment de drum public;
c)nerespectarea regulilor de circulatie la trecerea unei coloane
oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloana;
d)circulatia pe sens opus, cu exceptia cazurilor în
care se efectueaza regulamentar manevra de depasire.
Art.
91 1
(1)Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta
în clasa a IV-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite
de persoane fizice:
1.conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde
din punct de vedere tehnic sau al carui termen de valabilitate
a inspectiei tehnice periodice a expirat;
2.conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara a avea
montata una dintre placutele cu numarul de înmatriculare
sau de înregistrare ori daca placutele cu numarul de
înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate
în locurile special destinate;
3.conducerea unui vehicul cu tractiune animala neînregistrat;
4.neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, în
cazurile si termenele prevazute de lege;
5.conducerea unui autovehicul destinat transportului public
de persoane sau de marfuri fara a detine atestatul profesional;
6.neefectuarea verificarii medicale periodice;
7.neîndeplinirea de catre medicul de familie a obligatiilor
prevazute la art. 22 alin. (5) în cazul implicarii,
cu vinovatie, a conducatorului de vehicul aflat în evidenta
sa într-un accident de circulatie în urma caruia
au rezultat numai pagube materiale;
8.detinerea simultana a doua permise de conducere nationale,
dintre care unul eliberat de o autoritate competenta straina;
9.lipirea de afise, inscriptii sau înscrisuri pe indicatoarele
sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv
pe suporturile acestora;
10.detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe
drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonora
sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept;
11.detinerea, montarea sau folosirea în circulatia pe
drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea
normala a dispozitivelor de masurare a vitezei;
12.folosirea nejustificata a mijloacelor speciale de avertizare
luminoase sau sonore de catre conducatorii autovehiculelor
care au regim de circulatie prioritara;
13.nerespectarea semnalelor regulamentare ale agentilor de
cale ferata la trecerea la nivel;
14.necomunicarea de catre proprietarul sau utilizatorul unui
vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identitatii persoanei
careia i-a încredintat vehiculul spre a fi condus;
15.neîndeplinirea obligatiilor ce îi revin conducatorului
de vehicule care efectueaza transport public de persoane sau
de marfuri;
16.nerespectarea obligatiilor ce revin conducatorilor de vehicule
cu tractiune animala;
17.nerespectarea dispozitiilor art. 68 privind circulatia
pe autostrazi;
18.neîndeplinirea obligatiilor prevazute la art. 71
alin. (2) în cazul implicarii conducatorului de autovehicul
într-un accident de circulatie din care au rezultat
numai pagube materiale;
19.efectuarea transportului de marfuri sau persoane cu autovehicule
si remorci care circula în baza autorizatiei pentru
proba;
20.conducerea unui autovehicul care circula în baza
autorizatiei pentru probe în afara judetului sau a municipiului
Bucuresti în raza caruia îsi are sediul titularul
autorizatiei;
21.nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor
instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila;
22.savârsirea de catre conducatorii de vehicule sau
pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii,
adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participantilor
la trafic;
23.aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul public de
obiecte, materiale, substante sau vehicule, dupa caz;
24.nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;
25.neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul
stabilit la unitatea de politie rutiera la care a fost invitat
pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea
de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator
de vehicul;
26.patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul
care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea
carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante
sau materiale ce pun în pericol siguranta circulatiei;
27.transportul copiilor în vârsta de pâna
la 12 ani sau al animalelor pe locurile din fata ale vehiculelor;
28.conducerea autovehiculului cu masa maxima autorizata mai
mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheata, zapada
sau polei, fara a avea montate pe roti lanturi sau alte echipamente
antiderapante omologate;
29.neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul
înmatriculat într-un stat care nu este semnatar
al Conventiei asupra circulatiei rutiere, a semnului distinctiv
al statului care a efectuat înmatricularea;
30.stationarea neregulamentara pe drumurile publice în
conditii de vizibilitate redusa;
31.lovirea, deteriorarea sau ocolirea portilor de gabarit
instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferata;
32.lovirea si/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe
drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de libera
trecere semnalizat corespunzator;
33.montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a
carui durata a semnalului depaseste mai mult de un minut consecutiv,
iar intensitatea semnalului depaseste pragul fonic prevazut
de lege;
34.neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care
efectueaza transport public de persoane sau de marfuri, a
indicatorului cu limitele de viteza admise pentru categoria
din care face parte vehiculul condus;
35.aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz,
luneta sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate
si/sau certificate de catre autoritatea competenta si care
sunt marcate corespunzator;
36.aplicarea de afise, reclame publicitare, înscrisuri
sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care
restrâng sau estompeaza vizibilitatea sub limita legal
admisa ori împiedica sau diminueaza eficacitatea dispozitivelor
de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului
de înmatriculare;
37.încalcarea obligatiilor referitoare la circulatia
pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse
sau marfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul
depasit.
(2)Amenda contraventionala prevazuta la alin. (1) se aplica
si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savârseste
o fapta pentru care se aplica 6 puncte de penalizare, conform
art. 92 alin. (1) lit. d).
(3)Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta
în clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii
complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce
pentru o perioada de 90 de zile savârsirea de catre
conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:
a)conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta
nu constituie, potrivit legii, infractiune;
b)conducerea vehiculului cu defectiuni grave la sistemul de
frânare sau la mecanismul de directie, constatate de
politia rutiera împreuna cu specialistii Registrului
Auto Român;
c)neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata când
barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în
curs de coborâre sau când semnalele cu lumini
rosii si/sau sonore sunt în functiune;
d)nerespectarea dispozitiilor prevazute la art. 35 alin. (3);
e)depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise
pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care
face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii,
cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Art.
91 2
(1)Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule
se dispune:
a)pentru o perioada de 30 de zile, daca titularul permisului
de conducere a savârsit contraventii care cumuleaza
15 puncte de penalizare;
b)pentru o perioada de 60 de zile, daca titularul permisului
de conducere cumuleaza din nou cel putin 15 puncte de penalizare
în urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei
suspendari a exercitarii dreptului de a conduce.
(2)În cazul în care conducatorul de autovehicul
sau tramvai savârseste, într-un interval de 6
luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou
o noua fapta prevazuta la art. 90 alin. (3), art. 91 alin.
(3) si art. 91 1 alin. (3), perioada de suspendare se majoreaza
cu înca 30 de zile.
(3)În cazurile prevazute la alin. (1) si (2) hotarârea
de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se comunica
titularului de catre serviciul politiei rutiere, care are
în evidenta contravenientul, în termen de 10 zile
de la data constatarii ultimei contraventii.
(4)Punctele de penalizare se anuleaza la împlinirea
termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei.
(5)Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce anuleaza
toate punctele de penalizare acumulate pâna în
acel moment.
(6)În cazurile prevazute la alin. (1), contravenientul
este obligat sa se prezinte la unitatea de politie pe raza
careia domiciliaza sau, dupa caz, are resedinta, în
termen de 5 zile de la primirea înstiintarii scrise,
pentru a preda permisul de conducere.
(7)Neprezentarea contravenientului în termenul prevazut
la alin. (6), în mod nejustificat, atrage majorarea
cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitarii dreptului
de a conduce, prevazuta la alin. (1) lit. a) si b).
Art.
91 3
La cererea motivata a titularului permisului de conducere,
perioadele de suspendare se reduc de catre seful politiei
rutiere al judetului sau al municipiului Bucuresti pe raza
careia a fost savârsita fapta ori de catre seful politiei
rutiere din Inspectoratul General al Politiei Române,
dar nu mai putin de 30 de zile, în conditiile prevazute
în regulament.
Art.
91 4
(1)Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda prevazuta
în clasa a V-a de sanctiuni urmatoarele fapte savârsite
de catre persoane juridice:
1.nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a drumului
public sau a trecerilor la nivel cu calea ferata, conform
standardelor în vigoare; neînlaturarea obstacolelor
care împiedica vizibilitatea conducatorilor de vehicule
la trecerile la nivel cu calea ferata;
2.neîndeplinirea obligatiilor de instalare a mijloacelor
de semnalizare rutiera, precum si a dispozitivelor speciale
de acest fel;
3.nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare, conform
standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrarilor
aflate în zona drumului public;
4.neasigurarea starii de viabilitate a partii carosabile potrivit
standardelor în vigoare, precum si neluarea masurilor
de înlaturare a obstacolelor aflate pe partea carosabila;
5.amplasarea în zona drumului public de dispozitive
care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalatiile care
servesc la semnalizarea rutiera ori realizarea de constructii
sau instalatii ori crearea de alte obstacole de natura sa
le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea;
6.instituirea de restrictii de circulatie pe drumurile publice
fara autorizatia administratorului drumului si avizul politiei
rutiere;
7.nerespectarea termenelor si conditiilor stabilite de administratorul
drumului public si de politia rutiera privind amplasarea si
executarea de lucrari în zona drumului public;
8.nerespectarea obligatiilor de catre executant sau, dupa
caz, beneficiar ca, dupa terminarea lucrarilor în partea
carosabila, acostament sau trotuar, sa readuca drumul public
cel putin la starea initiala;
9.neîndeplinirea de catre persoana juridica a obligatiilor
ce îi revin, potrivit normelor legale, în legatura
cu vehiculele si conducatorii acestora;
10.necomunicarea, în termen, la cererea politiei rutiere,
a identitatii persoanei careia i-a încredintat vehiculul
pentru a fi condus pe drumurile publice;
11.lipsa dotarilor specifice obligatorii pentru admiterea
si mentinerea în circulatie a vehiculelor;
12.neasigurarea însotirii deplasarii vehiculelor care
efectueaza transport de marfuri sau produse periculoase, precum
si a celor cu mase sau gabarite depasite;
13.nerespectarea obligatiei de a echipa personalul de executie
a lucrarilor în zona drumului public cu echipamente
de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant;
14.amplasarea statiilor mijloacelor de transport public de
persoane fara avizul politiei rutiere;
15.nerespectarea obligatiilor de a efectua orele de educatie
rutiera în unitatile de învatamânt;
16.practicarea actelor de comert pe trotuar, pe acostament
sau pe partea carosabila, iar în afara localitatilor,
în zona de siguranta a drumului public;
17.refuzul nejustificat de a înmatricula sau de a înregistra
un vehicul sau de a elibera placutele cu numarul de înmatriculare
sau de înregistrare ori de a mentiona în certificatul
de înmatriculare datele de identificare a utilizatorului;
18.neîndeplinirea, de catre proprietarul sau detinatorul
mandatat al vehiculului, a obligatiei de a solicita autoritatii
competente înscrierea în certificatul de înmatriculare
sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului;
19.neîndeplinirea obligatiilor ce revin organizatorilor
întrecerilor autorizate de a lua toate masurile necesare
pentru desfasurarea în siguranta a acestora, precum
si pentru protectia celorlalti participanti la trafic;
20.neîndeplinirea obligatiei, de catre autoritatile
publice locale, de a efectua amenajari rutiere destinate circulatiei
pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala
si calmarii traficului, precum si nesemnalizarea sau semnalizarea
necorespunzatoare a acestora;
21.încredintarea unui vehicul destinat transportului
public de persoane sau de marfuri pentru a fi condus pe drumurile
publice de catre un conducator de autovehicul sau tramvai
care nu are atestat profesional;
22.dispunerea efectuarii transportului de marfuri si produse
periculoase sau a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit
fara autorizatie speciala emisa în conditiile legii
ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatea
competenta;
23.neîndeplinirea obligatiei de înstiintare a
politiei rutiere de pe a carei raza de competenta pleaca transportul
de marfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit
si localitatea de destinatie;
24.neîndeplinirea obligatiei de catre autoritatile administratiei
publice locale de a amenaja drumuri laterale în conditiile
art. 65 alin. (2);
25.nerespectarea obligatiei administratorului drumului public
sau autoritatii publice locale de a executa sau, dupa caz,
de a desfiinta amenajarile rutiere, în termenul stabilit
împreuna cu politia rutiera;
26.punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale,
zonale sau de detaliu, fara ca acestea sa fie avizate în
prealabil de catre administratorul drumului public si politia
rutiera;
27.încalcarea dispozitiilor legale privind efectuarea
de modificari si completari în certificatul de înmatriculare
sau de înregistrare ori în cartea de identitate
a vehiculului, precum si verificarea tehnica periodica a acestuia
fara solicitarea prezentarii de catre proprietar a dovezii
existentei asigurarii de raspundere civila pentru pagube produse
tertilor prin accidente de autovehicule;
28.neîndeplinirea obligatiei de întretinere a
drumului public pe timp de iarna, potrivit reglementarilor
în vigoare.
Art.
91 5
(1)În cazurile prevazute la art. 90 alin. (3), art.
91 alin. (3), art. 91 1 alin. (3) si art. 91 6 conducatorul
de autovehicul sau tramvai trebuie sa se prezinte obligatoriu,
conform convocarii, pentru verificarea cunoasterii regulilor
de circulatie.
(2)În cazul nepromovarii testului de cunoastere a regulilor
de circulatie, perioada de suspendare se prelungeste pâna
la promovarea testului.
Art.
91 6
Sanctiunile prevazute la art. 90 alin. (3), art. 91 alin.
(3), art. 91 1 alin. (3), art. 91 2 alin. (2) si art. 91 5
se aplica si instructorului auto atestat, aflat în procesul
de instruire practica a persoanelor pentru obtinerea permisului
de conducere ori examinatorului aflat în timpul desfasurarii
probei practice a examenului pentru obtinerea permisului de
conducere.
Art.
92
(1)Savârsirea de catre conducatorul de autovehicul sau
tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe lânga
sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare,
dupa cum urmeaza:
a)2 puncte de penalizare pentru savârsirea urmatoarelor
fapte:
1.folosirea incorecta a luminilor de drum la întâlnirea
cu un autovehicul care circula din sens opus;
2.folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii,
cu exceptia celor prevazute cu dispozitive de tip «mâini
libere»;
3.nerespectarea obligatiei de a purta, în timpul circulatiei
pe drumurile publice, centura de siguranta ori castile de
protectie omologate, dupa caz;
4.depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul
de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul
condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate
si verificate metrologic;
5.circulatia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;
6.nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere,
mersul înapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a
directiei de mers;
7.nerespectarea obligatiei de a folosi luminile de întâlnire
si pe timpul zilei, pe autostrazi, drumuri expres si pe drumuri
nationale europene (E);
8.stationarea neregulamentara;
9.refuzul înmânarii actului de identitate, a permisului
de conducere, a certificatului de înmatriculare sau
de înregistrare, a celorlalte documente prevazute de
lege, la cererea politistului rutier, precum si refuzul de
a permite verificarea vehiculului;
b)3 puncte de penalizare pentru savârsirea urmatoarelor
fapte:
1.oprirea nejustificata sau circulatia pe banda de urgenta
a autostrazilor ori oprirea pe partea carosabila a drumurilor
expres sau a drumurilor nationale europene (E);
2.depasirea cu 21 -30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul
de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul
condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate
si verificate metrologic;
3.nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere,
mersul înapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a
directiei de mers, daca prin aceasta s-a produs un accident
din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube
materiale;
4.nepastrarea unei distante corespunzatoare fata de vehiculul
care îl precede, daca prin aceasta s-a produs un accident
din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube
materiale;
5.nerespectarea semnificatiei indicatorului «ocolire»,
instalat pe refugiul statiilor de tramvai;
6.patrunderea într-o intersectie atunci când circulatia
în interiorul acesteia este blocata;
c)4 puncte de penalizare pentru savârsirea urmatoarelor
fapte:
1.nerespectarea obligatiilor care îi revin în
cazul vehiculelor ramase în pana sau avariate;
2.nerespectarea semnificatiei indicatorului «STOP»;
3.depasirea cu 31 -40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul
de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul
condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate
si verificate metrologic;
4.circulatia în timpul noptii sau ziua, pe timp de ceata,
ninsoare abundenta sau ploaie torentiala, cu un autovehicul
fara lumini sau fara semnalizare corespunzatoare;
5.conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci
când dovada înlocuitoare a certificatului de înmatriculare
sau de înregistrare este eliberata fara drept de circulatie
sau durata acesteia a expirat;
d)6 puncte de penalizare pentru savârsirea urmatoarelor
fapte:
1.refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea
tehnica a acestuia;
2.nerespectarea semnificatiei semnalelor regulamentare ale
agentilor de cale ferata care dirijeaza circulatia la trecerile
la nivel cu calea ferata;
3.depasirea cu 41 -50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul
de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul
condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate
si verificate metrologic;
4.conducerea unui vehicul înmatriculat sau înregistrat
care nu are montata una dintre placutele cu numarul de înmatriculare
sau de înregistrare;
5.circulatia sau stationarea pe spatiul interzis care separa
sensurile de circulatie pe autostrada;
6.stationarea ori parcarea autovehiculelor pe autostrada în
alte locuri decât cele special amenajate si semnalizate;
7.executarea pe autostrada a manevrei de întoarcere
sau de mers înapoi, circulatia sau traversarea de pe
un sens de circulatie pe celalalt prin zonele interzise, respectiv
prin zona mediana sau racordurile dintre cele doua parti carosabile;
8.nerespectarea semnificatiei indicatoarelor Trecere la nivel
cu o cale ferata simpla, fara bariere; Trecere la nivel cu
o cale ferata dubla, fara bariere sau Oprire, instalate la
trecerea la nivel cu o cale ferata;
9.schimbarea directiei de mers prin viraj spre stânga,
daca prin aceasta se încalca marcajul longitudinal continuu
care separa sensurile de circulatie;
10.patrunderea într-o intersectie dirijata prin semafoare,
daca prin aceasta se produce blocarea circulatiei în
interiorul intersectiei.
(2)Procedura de înregistrare a punctelor de penalizare
se stabileste prin regulament.
Art.
93
(1)Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se
fac direct de catre politistul rutier, iar în punctele
de trecere a frontierei de stat a României, de catre
politistii de frontiera.
(2)Constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul
unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate
si verificate metrologic, consemnându-se aceasta în
procesul-verbal de constatare a contraventiei.
(3)În cazurile prevazute la alin. (2), procesul-verbal
se poate încheia si în lipsa contravenientului,
dupa stabilirea identitatii conducatorului de vehicul, mentionându-se
aceasta în procesul-verbal, fara a fi necesara confirmarea
faptelor de catre martori.
(4)Forma si continutul procesului-verbal de constatare a contraventiei
se stabilesc prin regulament.
(5)Contravenientul, cu exceptia persoanei juridice, poate
achita, în termen de cel mult 2 zile lucratoare de la
data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei,
jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.
(6)Pentru amenzile contraventionale în cuantum de pâna
la 20 puncte-amenda, contravenientul poate achita pe loc agentului
constatator jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.
(7)În cazul prevazut la alin. (6), agentul constatator
elibereaza contravenientului chitanta reprezentând contravaloarea
amenzii, în care se mentioneaza data, numele si prenumele
contravenientului, fapta savârsita, actul normativ care
stabileste si sanctioneaza contraventia, numele, prenumele
si semnatura agentului constatator, nemaifiind necesara încheierea
procesului-verbal de constatare a contraventiei daca nu se
dispune si o sanctiune contraventionala complementara.
(8)Amenzile privind circulatia pe drumurile publice se fac
venit integral la bugetele locale. Amenzile cuvenite bugetelor
locale se achita la Casa de Economii si Consemnatiuni - C.E.C
S.A. sau la casieriile autoritatilor administratiei publice
locale ori ale altor institutii publice abilitate sa administreze
veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe
a carei raza functioneaza acestea, de cetatenia, domiciliul
sau de resedinta contravenientului ori de locul savârsirii
contraventiei, precum si la ghiseul unic din punctele de trecere
a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanta
se preda de catre contravenient agentului constatator sau
se trimite prin posta organului din care acesta face parte,
în termenul prevazut de lege.
(9)Prevederile prezentei ordonante de urgenta referitoare
la contraventii se completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului
nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata
cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile
si completarile ulterioare, daca prin prezenta ordonanta de
urgenta nu se dispune altfel.
Art.
95
În cazul în care împotriva titularului permisului
de conducere s-a luat masura de siguranta prevazuta la art.
112 lit. c) din Codul penal, suspendarea exercitarii dreptului
de a conduce se dispune pe întreaga perioada cât
dureaza interzicerea dreptului de a exercita profesia sau
ocupatia de conducator de autovehicul.
Art.
98
(1)Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia
se retine în urmatoarele cazuri:
a)la cumularea a cel putin 15 puncte de penalizare;
b)când titularul acestuia a savârsit una dintre
infractiunile prevazute la art. 77, art. 78 alin. (2), art.
79 alin. (1), (2), (4) si (5), art. 81 alin. (1), art. 82
alin. (1) si art. 84 alin. (3) si (5);
c)la savârsirea uneia dintre contraventiile prevazute
la art. 90 alin. (3), art. 91 alin. (3), art. 91 1 alin. (3)
si art. 102 alin. (1);
d)când titularul acestuia a fost declarat inapt pentru
a conduce autovehicule sau tramvaie;
e)când prezinta modificari, stersaturi sau adaugari,
este deteriorat ori se afla în mod nejustificat asupra
altei persoane;
f)când perioada de valabilitate a expirat.
(2)La retinerea permisului de conducere, în cazurile
prevazute la alin. (1), titularului acestuia i se elibereaza
o dovada înlocuitoare cu sau fara drept de circulatie.
(3)În situatiile prevazute la alin. (1) lit. b) si la
art. 91 1 alin. (3), dovada înlocuitoare a permisului
de conducere se elibereaza fara drept de circulatie.
(4)Permisul de conducere al conducatorului de autovehicul
sau tramvai, implicat într-un accident de circulatie
din care a rezultat uciderea sau vatamarea corporala grava
a unei persoane, se retine de catre politia rutiera daca autorul
accidentului a încalcat o regula de circulatie dintre
cele prevazute la art. 91 1 alin. (3), eliberându-se
dovada înlocuitoare fara drept de circulatie. Daca regula
de circulatie încalcata este una dintre cele prevazute
la art. 90 alin. (3) si la art. 91 alin. (3), dovada înlocuitoare
a permisului de conducere se elibereaza cu drept de circulatie
pentru o perioada de 15 zile.
(5)În situatiile prevazute la art. 77, art. 78 alin.
(2), art. 82 alin. (1), art. 90 alin. (3) si art. 91 alin.
(3), dovada înlocuitoare a permisului de conducere se
elibereaza cu drept de circulatie pentru o perioada de 15
zile.
(6)Pentru cazurile prevazute la alin. (4) teza a ll-a si alin.
(5), dreptul de circulatie se poate prelungi, din 30 în
30 de zile, pe toata perioada urmaririi penale de catre seful
politiei rutiere pe raza careia s-a comis fapta, la propunerea
procurorului care efectueaza urmarirea penala sau care exercita
supravegherea cercetarii penale ori la propunerea instantei
de judecata care solutioneaza cauza penala ori plângerea
introdusa împotriva procesului-verbal de constatare
a contraventiei, pâna la ramânerea definitiva
si irevocabila a hotarârii judecatoresti.
(7)Decizia sefului politiei rutiere privind prelungirea dreptului
de circulatie poate fi atacata la instanta de contencios administrativ
competenta de orice persoana interesata. Procedura prealabila
nu este obligatorie.
Art.
99
(1)Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare
ori dovada înlocuitoare a acestuia se retine de catre
politia rutiera în urmatoarele cazuri:
a)vehiculul nu are efectuata inspectia tehnica periodica valabila;
b)nu sunt respectate normele tehnice constructive referitoare
la transportul produselor periculoase;
c)vehiculul circula noaptea fara faruri sau lampi de semnalizare,
dispozitivele de iluminare si semnalizare luminoase, mijloacele
fluorescent-reflectorizante, prevazute în normele tehnice
în vigoare;
d)vehiculul circula cu defectiuni majore la sistemele de iluminare-semnalizare
sau cu alte dispozitive decât cele omologate;
e)sistemul de frânare de serviciu este defect;
f)sistemul de frânare de ajutor sau de stationare este
defect;
g)mecanismul de directie prezinta uzuri peste limitele admise;
h)anvelopele au alte dimensiuni sau caracteristici decât
cele prevazute în cartea de identitate a vehiculului,
prezinta taieturi sau rupturi ale cordului ori sunt uzate
peste limita legal admisa;
i)zgomotul în mers sau stationare depaseste limita legal
admisa pentru tipul respectiv de vehicul;
j)motorul emite noxe poluante peste limitele legal admise;
k)elementele dispozitivului de cuplare pentru remorcare prezinta
uzuri pronuntate ori nu sunt compatibile, fiind de natura
sa provoace desprinderea remorcii sau dezechilibrarea ansamblului;
l)autovehiculul sau tramvaiul are aplicate pe parbriz, luneta
sau geamurile laterale afise sau reclame publicitare, folii
neomologate si/sau nemarcate corespunzator ori accesorii care
restrâng sau estompeaza vizibilitatea în timpul
mersului, atât din interior, cât si din exterior;
m)autovehiculul are aplicat pe partea frontala si/sau posterioara
a acestuia afise, înscrisuri sau reclame care diminueaza
eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa
ori citirea numarului de înmatriculare;
n)autovehiculul prezinta scurgeri semnificative de carburant
sau lubrifiant;
o)placutele cu numerele de înmatriculare sau de înregistrare
nu sunt conforme cu standardul sau au aplicate dispozitive
de iluminare, altele decât cele omologate;
p)datele din certificatul de înmatriculare sau de înregistrare
nu concorda cu caracteristicile tehnice ale vehiculului;
r)vehiculul nu a fost radiat din circulatie în cazurile
prevazute în prezenta ordonanta de urgenta;
s)vehiculul nu este asigurat de raspundere civila în
caz de pagube produse tertilor prin accidente de circulatie,
conform legii;
t)detinatorul vehiculului nu a preschimbat certificatul de
înmatriculare sau de înregistrare, în conformitate
cu prevederile legale;
u)vehiculul nu are montata una dintre placutele cu numarul
de înmatriculare sau de înregistrare;
v)vehiculul are lipsa elemente ale caroseriei ori aceasta
este într-o stare avansata de degradare;
x)lipsa dotarilor obligatorii pe autovehicule destinate învatarii
conducerii autovehiculelor în procesul instruirii persoanelor
în vederea obtinerii permisului de conducere, prevazute
de reglementarile în vigoare.
(2)În situatiile prevazute la alin. (1) lit. b), c),
e), g), k), o), p), r) si s), la retinerea certificatului
de înmatriculare sau de înregistrare, politistul
rutier elibereaza conducatorului de vehicul o dovada înlocuitoare
fara drept de circulatie, iar în cazurile prevazute
la alin. (1) lit. a), d), f), h), i), j), I), m), n), t),
u), v) si x), o dovada înlocuitoare cu drept de circulatie
pentru 15 zile.
(3)În situatiile prevazute la alin. (1) lit. b), o),
p), r) si s), odata cu retinerea certificatului de înmatriculare
politistul rutier retrage si numerele de înmatriculare
sau de înregistrare.
(4)Certificatul de înmatriculare sau de înregistrare
si placutele cu numarul de înmatriculare sau de înregistrare,
cu exceptia celor care nu corespund standardelor, se restituie
proprietarului sau utilizatorului vehiculului de catre politia
rutiera, la prezentarea de catre acesta a dovezii încetarii
motivului pentru care documentul a fost retinut, în
conditiile prevazute în regulament.
Art.
100
(1)Permisul de conducere se restituie titularului:
a)la expirarea perioadei de suspendare;
b)când, în conditiile art. 88 alin. (4), s-a hotarât
ca exercitarea dreptului de a conduce nu se suspenda;
c)la încetarea masurii de siguranta prevazute la art.
112 lit. c) din Codul penal;
d)în baza rezolutiei sau, dupa caz, a ordonantei procurorului
prin care s-a dispus neînceperea urmaririi penale, scoaterea
de sub urmarirea penala sau încetarea urmaririi penale;
e)în baza hotarârii judecatoresti ramase definitive
prin care s-a dispus achitarea inculpatului ori procesul-verbal
de constatare a contraventiei a fost anulat;
f)la încetarea cauzelor pentru care a fost retras permisul
de conducere în conditiile art. 88 1 alin. (4), certificata
printr-un act medico-legal.
(2)Permisul de conducere se restituie de catre politia rutiera
în conditiile stabilite în regulament.
Art.
101
(1)Anularea permisului de conducere se dispune în urmatoarele
cazuri:
a)titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o
hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva pentru o infractiune
care a avut ca rezultat uciderea sau vatamarea corporala a
unei persoane, savârsita ca urmare a nerespectarii regulilor
de circulatie;
b)titularul permisului de conducere a fost condamnat printr-o
hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva pentru infractiunile
prevazute la art. 77, art. 78 alin. (2), art. 79 alin. (1),
(2), (4) si (5), art. 81 alin. (1) si (2), art. 82 alin. (1)
si la art. 84 alin. (3);
c)permisul de conducere a fost obtinut în perioada în
care titularul se afla în urmarire penala pentru savârsirea
uneia dintre infractiunile prevazute la art. 24 alin. (6);
d)titularului permisului de conducere i s-a aplicat, printr-o
hotarâre judecatoreasca ramasa definitiva, pedeapsa
complementara a interzicerii exercitarii profesiei sau ocupatiei
de conducator de vehicule, prevazuta la art. 64 lit. c) din
Codul penal;
e)permisul de conducere a fost obtinut cu încalcarea
normelor legale, situatie constatata de instanta competenta.
(2)Permisul de conducere se anuleaza si în cazul în
care titularul acestuia a decedat.
(3)Procedura anularii permisului de conducere se stabileste
prin regulament.
Art.
102
(1)Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce sau anularea
permisului de conducere se dispune de catre politia rutiera
din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române
si în cazul în care împotriva titularului
acestuia s-a hotarât o astfel de masura de catre o autoritate
straina competenta pentru o fapta savârsita pe teritoriul
altui stat, în conditiile stabilite prin Conventia europeana
cu privire la efectele internationale ale interzicerii exercitarii
dreptului de a conduce un vehicul cu motor, adoptata la Bruxelles
la 3 iunie 1976, ratificata de România prin Legea nr.
126/1997.
(2)Hotarârea asupra suspendarii exercitarii dreptului
de a conduce un vehicul sau anularii permisului de conducere
se comunica titularului de catre politia rutiera care a dispus
masura.
Art.
103
(1)Persoana al carei permis de conducere a fost anulat ca
urmare a ramânerii definitive a unei hotarâri
judecatoresti de condamnare pentru una dintre faptele prevazute
la art. 101 alin. (1) si la art. 102 alin. (1) se poate prezenta
la examen pentru obtinerea unui nou permis de conducere, pentru
toate categoriile avute anterior, daca:
a)au trecut 6 luni de la data executarii pedepsei amenzii
penale sau a pedepsei în regim de privare de libertate
ori la locul de munca;
b)a trecut un an de la data gratierii pedepsei sau a ramânerii
definitive a hotarârii judecatoresti prin care s-a dispus
suspendarea conditionata a executarii pedepsei ori suspendarea
executarii pedepsei sub supraveghere;
c)a intervenit amnistia;
d)interzicerea dreptului de a exercita profesia sau ocupatia
de conducator de autovehicule, prevazuta la art. 64 lit. c)
din Codul penal, a expirat sau a fost revocata.
(2)Persoana careia i-a fost anulat permisul de conducere,
înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonante
de urgenta, ca urmare a savârsirii, într-un interval
de 6 luni de la restituirea permisului de conducere, a unei
fapte care atragea suspendarea exercitarii dreptului de a
conduce, se poate prezenta la examen în vederea obtinerii
unui nou permis de conducere, fara a fi necesara trecerea
vreunui termen de la data aplicarii masurii administrative.
(3)Pentru prezentarea la examen în vederea obtinerii
unui nou permis de conducere, persoana aflata în una
dintre situatiile prevazute la alin. (1) si (2) trebuie sa
faca dovada ca:
a)este apta din punct de vedere medical si psihologic;
b)nu a fost condamnata prin hotarâre judecatoreasca
ramasa definitiva pentru una dintre infractiunile prevazute
la art. 24 alin. (6), cu exceptia cazurilor în care
a intervenit una dintre situatiile prevazute la alin. (1).
Art.
104
(1)Imobilizarea unui vehicul se dispune de catre politistul
rutier în cazul savârsirii de catre conducatorul
acestuia a uneia dintre urmatoarele fapte:
a)conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat
ori cu numar de înmatriculare sau de înregistrare
fals ori fara a avea montate placutele cu numarul de înmatriculare
sau de înregistrare;
b)conducerea unui vehicul a carui stare tehnica pune în
pericol grav siguranta circulatiei, deterioreaza drumul public
sau afecteaza mediul;
c)conducerea unui vehicul cu încalcarea regulilor referitoare
la transportul marfurilor periculoase ori cu gabarite si/sau
mase depasite;
d)conducerea unui vehicul despre care exista date sau indicii
ca face obiectul unei fapte de natura penala;
e)refuza sa se legitimeze;
f)se afla sub influenta bauturilor alcoolice, a produselor
sau substantelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte
similare acestora, iar conducerea vehiculului nu poate fi
asigurata de o alta persoana;
g)nu respecta timpii de conducere si de odihna prevazuti de
lege.
(2)Imobilizarea unui vehicul se dispune si în cazul
în care conducatorul acestuia ori unul dintre pasageri
savârseste o fapta de natura penala sau este urmarit
pentru savârsirea unei infractiuni.
(3)Pentru oprirea fortata sau imobilizarea în cazurile
prevazute la alin. (1) si (2), politia rutiera poate utiliza
dispozitive speciale omologate.
(4)Procedura de imobilizare a vehiculelor în cazurile
prevazute la alin. (1) si (2) se stabileste prin regulament.
CAPITOLUL
VIII: Cai de atac împotriva procesului-verbal de constatare
a contraventiei - noul cod rutier
Art. 105
(1)Împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiilor
se poate depune plângere, în termen de 15 zile
de la comunicare, la serviciul politiei rutiere în a
carui raza de competenta a fost constatata fapta.
(2)Plângerea suspenda executarea amenzilor si a sanctiunilor
contraventionale complementare de la data înregistrarii
acesteia pâna la data ramânerii definitive a hotarârii
judecatoresti.
(3)Când dovada înlocuitoare a permisului de conducere
a fost eliberata fara drept de circulatie, la data depunerii
plângerii împotriva procesului-verbal de constatare
a contraventiei, seful politiei rutiere pe raza careia a fost
savârsita fapta mentioneaza pe dovada ca titularul permisului
are drept de circulatie pentru o perioada de 30 de zile.
(4)Prelungirea dreptului de circulatie se face de catre seful
politiei rutiere a judetului sau a municipiului Bucuresti
ori înlocuitorul acestuia sau de catre seful politiei
rutiere din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române
ori adjunctul acestuia, pe a carei raza de competenta a fost
savârsita contraventia, din 30 în 30 de zile,
în baza unui certificat eliberat de instanta de judecata
care confirma ca dosarul este în curs de solutionare,
pâna la ramânerea definitiva a hotarârii
judecatoresti.
(5)Plângerea împreuna cu dosarul cauzei se trimit
în termen instantei de judecata pe raza careia a fost
savârsita fapta.
Art.
105 1
În cazul în care fapta unui conducator de autovehicul
sau tramvai a avut ca urmare producerea unui accident de circulatie,
instanta de judecata învestita cu solutionarea cauzei
va cita unitatea de politie din care face parte agentul constatator,
partile implicate în eveniment si societatea de asigurare.
Art.
105 2
(1)Procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de
la data comunicarii acestuia ori, dupa caz, a ramânerii
definitive a hotarârii judecatoresti prin care s-a respins
plângerea constituie titlu executoriu, fara vreo alta
formalitate.
(2)Procesele-verbale ale cetatenilor straini sau ale cetatenilor
români cu domiciliul în strainatate, devenite
titlu executoriu, se comunica de catre politia rutiera pe
raza careia s-a produs fapta, pentru executare, politiei rutiere
din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române.
(3)Politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei
Române comunica în scris Inspectoratului General
al Politiei de Frontiera, în cel mult 6 luni de la primirea
titlului executoriu, numele si prenumele contravenientului,
numarul pasaportului si al procesului-verbal de constatare
a contraventiei, precum si suma datorata, pentru a fi luate
în evidenta si a fi conditionata intrarea pe teritoriul
României a contravenientului.
Art.
106
(1)În cazul în care instanta învestita cu
solutionarea cauzei a respins plângerea contravenientului
împotriva procesului-verbal de constatare a contraventiei,
sanctiunea contraventionala, inclusiv cea complementara, îsi
produce efectele dupa data ramânerii definitive a hotarârii
judecatoresti si expirarea valabilitatii dovezii înlocuitoare
a permisului de conducere.
(2)Executarea sanctiunii contraventionale complementare se
prescrie în acelasi termen în care se prescrie
sanctiunea contraventionala principala.
CAPITOLUL
IX: Atributii ale unor ministere si ale altor autoritati ale
administratiei publice - noul cod rutier
Art. 107
Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului are
urmatoarele atributii:
a)ia masuri pentru mentinerea permanenta în stare tehnica
buna a drumurilor pe care le administreaza;
b)ia masuri pentru instalarea, aplicarea si întretinerea
mijloacelor de semnalizare rutiera, precum si a echipamentelor
destinate sigurantei circulatiei pe drumurile din administrarea
sa, cu respectarea standardelor în vigoare;
c)autorizeaza efectuarea lucrarilor în zonele de siguranta
si protectie a drumurilor din administrarea sa, verifica modul
de executare si respectarea termenelor stabilite;
d)stabileste conditiile tehnice si metodologia de omologare
si certificare a echipamentelor, pieselor de schimb si materialelor
de exploatare pentru vehicule;
e)autorizeaza înfiintarea si functionarea statiilor
de inspectie tehnica periodica, supravegheaza si controleaza
activitatea acestora si atesta personalul care efectueaza
inspectia tehnica periodica;
f)stabileste norme metodologice si organizeaza pregatirea,
examinarea si atestarea profesionala a instructorilor si profesorilor
de legislatie în domeniul pregatirii candidatilor pentru
obtinerea permisului de conducere, în conditiile legii;
g)stabileste conditiile tehnice si metodologice de omologare
pentru circulatia pe drumurile publice a vehiculelor, de inspectie
tehnica periodica, de certificare a autenticitatii, de identificare,
precum si de verificare tehnica în trafic a vehiculelor;
h)autorizeaza înfiintarea si functionarea scolilor pentru
pregatirea conducatorilor de autovehicule si tramvaie;
i)stabileste norme obligatorii privind organizarea si desfasurarea
transporturilor rutiere si controleaza respectarea acestora;
j)elaboreaza reglementari specifice în domeniul transporturilor
rutiere;
k)omologheaza vehicule pentru circulatie;
l)certifica si/sau omologheaza echipamentele, piesele de schimb
si materialele de exploatare pentru vehiculele fabricate în
tara sau importate;
m)autorizeaza agentii economici care desfasoara activitati
de reparatii, de reglari, de modificari constructive, de reconstructie
a vehiculelor, precum si de dezmembrare a acestora;
n)asigura efectuarea certificarii autenticitatii sau a identificarii
vehiculelor rutiere, în vederea înmatricularii
acestora;
o)asigura eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere;
p)stabileste normele metodologice si organizeaza pregatirea
si examinarea conducatorilor auto, în vederea obtinerii
certificatelor de atestare profesionala.
Art.
108
Ministerul Apararii Nationale are urmatoarele atributii:
a)îndruma, supravegheaza si controleaza circulatia pe
drumurile publice a vehiculelor apartinând acestui minister
si controleaza respectarea de catre conducatorii de vehicule
din subordine a regulilor de circulatie;
b)coopereaza cu politia rutiera pentru realizarea actiunilor
de însotire a coloanelor oficiale militare, precum si
a vehiculelor din parcul propriu;
c)înregistreaza vehiculele din parcul propriu si tine
evidenta acestora;
d)pregateste personalul din subordine pentru conducerea vehiculelor
ministerului si autorizeaza personalul didactic din scolile
de pregatire a conducatorilor auto din sistemul propriu, în
vederea obtinerii permisului de conducere;
e)organizeaza si executa inspectia tehnica periodica a vehiculelor
din unitatile aflate în subordinea sa;
f)elaboreaza, împreuna cu Ministerul Administratiei
si Internelor, norme privind conditiile în care pot
circula pe drumul public vehiculele speciale de lupta din
parcul propriu;
g)elaboreaza, împreuna cu Ministerul Administratiei
si Internelor, norme privind controlul circulatiei autovehiculelor
apartinând Ministerului Apararii Nationale si însotirea
coloanelor militare.
Art.
109
Ministerul Educatiei si Cercetarii are urmatoarele atributii:
a)asigura, prin programa scolara, educatia rutiera a prescolarilor
si elevilor din învatamântul preuniversitar;
b)asigura, în unitatile de învatamânt specializate,
pregatirea cursantilor în vederea obtinerii permisului
de conducere;
c)îndruma, coordoneaza si controleaza, prin inspectoratele
scolare, activitatea de educatie rutiera în unitatile
de învatamânt, inclusiv de pregatire si de perfectionare
a cadrelor didactice desemnate sa execute astfel de activitati;
d)asigura materialul didactic pentru laboratoarele de educatie
rutiera si parcurile-scoala proprii de circulatie.
Art.
110
Ministerul Sanatatii are urmatoarele atributii:
a)elaboreaza norme referitoare la examinarea medicala a candidatilor
la examenul pentru obtinerea permisului de conducere si a
conducatorilor de vehicule;
b)stabileste masurile ce trebuie luate de unitatile sanitare,
în scopul prevenirii accidentelor de circulatie generate
de cauze medicale;
c)elaboreaza norme privind examinarea medicala si psihologica,
recoltarea si analiza probelor biologice în vederea
stabilirii alcoolemiei, consumului de produse sau substante
stupefiante ori de medicamente cu efecte similare de natura
sa influenteze comportamentul conducatorilor de vehicule;
d)stabileste semnul distinctiv ce se aplica pe ambalajul medicamentelor
contraindicate conducerii vehiculelor;
e)stabileste si certifica continutul truselor medicale de
prim ajutor.
Art.
111
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor împreuna cu politia
rutiera întocmesc programe de preventie rutiera si îndruma,
coordoneaza si controleaza modul de aplicare a acestora. Fondurile
necesare desfasurarii acestor programe se asigura de catre
Comisia de Supraveghere a Asigurarilor împreuna cu societatile
de asigurare autorizate.
Art.
112
(1)În scopul coordonarii unei strategii unitare, multidisciplinare
în domeniul sigurantei circulatiei rutiere, în
subordinea Guvernului functioneaza Consiliul Interministerial
pentru Siguranta Rutiera.
(2)Atributiile Consiliului Interministerial pentru Siguranta
Rutiera se stabilesc prin hotarâre a Guvernului.
Art.
113
(1)Autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele
atributii:
a)iau masuri pentru mentinerea permanenta în stare tehnica
buna a drumurilor pe care le administreaza, precum si pentru
iluminarea corespunzatoare a acestora, conform legii;
b)iau masuri pentru instalarea, aplicarea si întretinerea
mijloacelor de semnalizare rutiera si a echipamentelor destinate
sigurantei circulatiei, conform standardelor în vigoare,
tinând evidenta acestora;
c)întocmesc si actualizeaza planurile de organizare
a circulatiei pentru localitatile urbane si iau masuri pentru
realizarea lucrarilor ce se impun în vederea asigurarii
fluentei si sigurantei traficului, precum si a reducerii nivelurilor
de emisii poluante, cu avizul politiei rutiere;
d)stabilesc reglementari referitoare la regimul de acces si
circulatie, stationare si parcare pentru diferite categorii
de vehicule, cu avizul politiei rutiere;
e)iau masuri pentru amenajarea de trotuare si drumuri laterale
pentru circulatia pietonilor, vehiculelor cu tractiune animala,
a tractoarelor, de piste pentru biciclete, precum si de benzi
destinate exclusiv transportului public de persoane pe drumurile
pe care le administreaza, cu avizul politiei rutiere;
f)înregistreaza si tin evidenta vehiculelor nesupuse
înmatricularii;
g)iau masuri pentru ridicarea si depozitarea, în spatii
special amenajate, a autovehiculelor, remorcilor, caroseriilor
sau subansamblurilor acestora, devenite improprii din punct
de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice, abandonate
sau parasite pe domeniul public;
h)iau masuri pentru asigurarea spatiului si depozitarii vehiculelor
cu tractiune animala, depistate circulând pe drumurile
publice pe care le este interzis accesul;
i)sprijina activitatile organizate de Ministerul Educatiei
si Cercetarii si de Ministerul Administratiei si Internelor
pentru educatia rutiera a elevilor.
(2)Proiectele de sistematizare a localitatilor, de reglementare
a circulatiei, precum si a drumurilor publice din interiorul
si din afara acestora, elaborate de autoritatile publice locale,
vor fi avizate de seful politiei rutiere a judetului, municipiului
Bucuresti sau, dupa caz, al politiei rutiere din Inspectoratul
General al Politiei Române.
Art.
114
(1)Ministerul Administratiei si Internelor si autoritatile
administratiei publice locale iau masuri pentru popularizarea
regulilor de circulatie în rândul tuturor persoanelor
care folosesc drumurile publice si în acest scop vor
prevedea în planurile anuale fondurile necesare.
(2)În unitatile de învatamânt prescolar,
primar si gimnazial obligatoriu se desfasoara cel putin o
ora de educatie rutiera pe saptamâna, pe parcursul anului
scolar.
(3)Mass-media poate sprijini actiunile Ministerului Administratiei
si Internelor si ale autoritatilor administratiei publice
locale în legatura cu popularizarea regulilor de circulatie
pe drumurile publice.
(4)Politia rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei
Române se va implica în realizarea programelor
de siguranta rutiera, stabilite de Comisia Economica pentru
Europa a Organizatiei Natiunilor Unite.
Art.
114 1
Orele de educatie rutiera din institutiile de învatamânt
prescolar, primar si gimnazial se desfasoara potrivit programei
aprobate prin ordin comun al ministrului educatiei si cercetarii
si al ministrului administratiei si internelor, care se publica
în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CAPITOLUL X: Dispozitii finale - noul cod rutier
Art. 116
În desfasurarea activitatilor de prevenire a accidentelor
rutiere, politia rutiera poate solicita sprijinul unor asociatii
profesionale si al unor conducatori de autovehicule, care
consimt sa participe voluntar la acestea, conform legii.
Art.
116 1
Anual se stabilesc fonduri din bugetul Ministerului Administratiei
si Internelor, destinate campaniilor si activitatilor de educatie
rutiera.
Art.
117
(1)Modelele indicatoarelor, marcajelor si semnalelor luminoase,
precum si semnalele politistilor rutieri sunt prevazute în
anexa care face parte integranta din prezenta ordonanta de
urgenta.
(2)Anexa prevazuta la alin. (1) poate fi modificata si completata
prin hotarâre a Guvernului, pe baza modificarilor si
completarilor aduse conventiilor si acordurilor internationale
în domeniu, la care România este parte.
Art.
118
(1)Prezenta ordonanta de urgenta se aplica începând
cu data de 1 februarie 2003. Pe aceeasi data se abroga Decretul
nr. 328/1966 privind circulatia pe drumurile publice, cu modificarile
ulterioare, republicat în Buletinul Oficial, Partea
I, nr. 49 din 28 iunie 1984, precum si orice alte dispozitii
contrare prezentei ordonante de urgenta.
(2)În termen de 30 de zile de la data publicarii Ministerul
de Interne va elabora regulamentul de aplicare a prezentei
ordonante de urgenta, care se aproba prin hotarâre a
Guvernului.
Art.
119
În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul
Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a
prezentei ordonante de urgenta, la propunerea Ministerului
Administratiei si Internelor, Guvernul va emite hotarârea
de modificare si completare a Hotarârii Guvernului nr.
85/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe
drumurile publice, denumit regulament în cuprinsul prezentei
ordonante de urgenta, care se va publica în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Art.
120
În termen de 90 de zile de la publicarea în Monitorul
Oficial al României, Partea I, a legii de aprobare a
prezentei ordonante de urgenta, ministerele cu atributii în
domeniul circulatiei pe drumurile publice vor elabora, vor
aproba si vor publica în Monitorul Oficial al României,
Partea I, normele de aplicare a prevederilor prezentei ordonante
de urgenta, dupa cum urmeaza:
a)Ministerul Administratiei si Internelor, pentru prevederile
art. 16 alin. (4), art. 23 alin. (10), art. 24 alin. (2) si
ale art. 75 alin. (4);
b)Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului,
pentru prevederile art. 40 alin. (4);
c)Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului
si Ministerul Administratiei si Internelor, pentru prevederile
art. 9 alin. (2) si ale art. 14 alin. (2);
d)Ministerul Sanatatii, pentru prevederile art. 22 alin. (2),
art. 79 alin. (3), art. 80 alin. (1) si ale art. 110 alin.
(1) lit. a);
e)Ministerul Sanatatii si Ministerul Transporturilor, Constructiilor
si Turismului, pentru prevederile art. 22 alin. (4) si ale
art. 22 alin. (6);
f)Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului,
Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Administratiei
si Internelor, pentru prevederile art. 23 alin. (5) si (8);
g)Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Administratiei
si Internelor, pentru prevederile art. 108 lit. f) si g);
h)Ministerul Educatiei si Cercetarii si Ministerul Administratiei
si Internelor, pentru prevederile art. 114 1 .
Art.
121
Anexa face parte integranta din prezenta ordonanta de urgenta.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemneaza:
Ministru de interne,
Ioan Rus
Ministrul
lucrarilor publice, transporturilor si locuintei,
Miron Tudor Mitrea
Ministrul
educatiei si cercetarii,
Ecaterina Andronescu
p.
Ministrul sanatatii si familiei,
Radu Deac,
secretar
de stat
Ministrul finantelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu |