Englezul Alex Tew s-a imbogatit de pe urma unei idei
de marketing
Un student englez a
castigat un milion de dolari in mai putin de sase
luni de pe urma unei idei revolutionare. A vandut
"micropublicitate" pe o pagina de internet
fara niciun alt fel de continut. Singurul motiv pentru
care pagina atrage vizitatori este exact faptul ca
si-a propus scopul de-a strange un milion de dolari.
Si exact pe asta a mizat Alex Tew, in varsta de 21
de ani, cand si-a lansat oferta. El le-a promis investitorilor
ca vor detine "o bucata din istoria internetului".
Adica spatiu publicitarm intr-un site pe cale sa se
afirme ca un fenomen de marketing.
Investitie
de 50 de lire
Alex Tew, din Wiltshire, Marea Britanie, a cumparat
domeniul pentru modica suma de 50 de lire sterline
(90 de dolari). A impartit pagina alba in 10.000 de
patrate, fiecare avand 100 de pixeli. Fiecare pixel
valoreaza 1$, suma minima pentru a cumpara un spatiu
publicitar fiind astfel de 100 de dolari. "million
dollar homepage" s-a dezvoltat fara un nume de
marca foarte puternic sau un public tinta bine stabilit.
Alex Tew a creat pagina
milliondollarhomepage.com (pagina de un milion de
dolari) in august 2005 cu scopul de a strange bani
pentru a-si plati un curs de managementul afacerilor.
"Da, pagina a fost lansata pentru ca aveam nevoie
de bani pentru facultate, si scopul a ramas acelasi",
scrie Tew pe site-ul sau. "M-am gandit ca, daca
am o tinta cat mai ambitioasa - un milion de dolari
-, imi va fi mai usor sa strang macar un mic procent
parte din aceasta suma, lucru ce m-ar fi ajutat enorm."
Peste 200 de
imitatori
Tew este pe cale sa
vanda si ultimii 1.000 de pixeli disponibili pe pagina,
atingandu-si astfel tinta sa de a strange 1 milion
de dolari. De data asta, el a scos "terenul"
la licitatie pe eBay, unde cea mai mare oferta a depasit
38.000 de dolari, adica de 38 de ori mai mult decat
valoarea initiala. De asemenea, o parte din cumparatori
isi vand teritoriul la preturi mai mari, obtinand
astfel profit. Cele mai cunoscute nume care isi fac
ublicitate aici sunt "New York Times", Yahoo
si Orange.
Pe de alta parte, au aparut mai mult de 200 de site-uri
care incearca sa faca bani folosindu-se de aceeasi
idee. Despre acestea, Tew este de parere ca au doar
o "valoare comica". Asta, pentru ca doar
site-ul care a initiat conceptul beneficiaza de interesul
public.
Site de 7,5
milioane
O alta idee inedita de a face milioane de dolari pe
internet ii apartine americanului Andres Kello. Acesta
a creat site-ul hererecordbreakingdomain.com"
(site-ul care depaseste recordul) pe care doreste
sa-l vanda pentru 7.500.001 dolari. Aceasta suma este
justificata de posesorul paginii prin faptul ca, daca
ar fi platita, ar fi cea mai mare suma de bani din
istorie obtinuta prin vanzarea unui domeniu web. Precedentul
record in materie apartine domeniului business.com,
care a fost vandut cu putin timp inainte de crahul
afacerilor pe internet (dotcom), in 1999. Kello spera
ca publicitatea facuta in jurul initiativei sale sa-l
faca milionar in dolari si sa duca la intrarea sa
in Cartea Recordurilor. Beneficiul cumparatorului
ar fi acela de a-i putea redirectiona pe toti vizitatorii
catre propriul site.
Sursa: Evenimentul
Zilei