Scoala
a inceput, copiii au aflat noile materii, s-au vazut
din nou cu ghiozdanele pline de carti, caiete si culegeri...
Orarul cel nou a fost lipit in fata biroului. Totul
este pregatit: manualele au coperte noi, caietele sunt
liniate, penarul este plin de creioane si pixuri noi.
Dar...
ramane problema temelor care dau batai de cap nu doar
elevilor ci si parintilor! Copiii spun ca temele sunt
multe sau ca nu stiu sa le faca. Parintii sunt si ei
pusi in dificultate, fie ca vor sa-si ajute copiii si
nu pot, fie ca nu-si mai amintesc de cand erau mici,
fie ca ei sunt cei care fac pana la urma marea parte
a exercitiilor, a problemelor si a compunerilor, ba
chiar si a desenelor si lucrarilor practice.
Cum
se ajunge la aceasta situatie? Ce se intampla cu copilul?
Este folositor sau daunator ajutorul parintilor la teme?
Cum iesim din cercul vicios, in care copilul sustine
ca nu stie sa faca temele si plange si parintele care
il ajuta mereu desi nu vrea s-o mai faca?
Parintii
sunt plini de intentii bune. Ei vad ca micutul are prea
mult de scris si se ofera sa-l ajute sa termine mai
repede. Doar ca in scurt timp, copilul devine dependent
de acest ajutor si nu mai poate face nimic fara ca parintele
sau bunicul sa stea langa el, sa-i arate cum este bine,
sau chiar sa faca in locul lui.
De
fapt, ce se ascunde dincolo de acest ajutor pe care
adultul se ofera sa i-l acorde copilului? Temerea ca
micutul nu se va descurca singur, ca nu va reusi sa
faca exercitiile, ca va lua un calificativ pe care parintele
nu-l doreste... Lipsa de incredere in copilul sau si
in capacitatile sale... Frica pe care parintele insusi
o simtea in copilarie sau poate chiar experientele neplacute
din timpul scolii.
De
multe ori, parintii considera ca notele copilului trebuie
sa fie maxime, indiferent daca acesta stie sau nu, daca
ii place materia respectiva sau dimpotriva. Scoala este
legata de acel "trebuie". Copilul este rareori
intrebat daca ii place sau ce anume ii place din ce
invata, dintre materii. "Trebuie sa inveti",
"trebuie sa-ti faci toate temele", "trebuie
sa iei doar 10" sunt cele mai rostite fraze. Chiar
si parintii care nu se exprima asa, sunt suparati cand
copilul vine acasa cu "bine" in loc de "foarte
bine".
Intr-un fel, ne regasim in copiii nostri si facem din
nou scoala odata cu ei. De aceea notele mari ne bucura
si cele mici ne supara. De aceea, il ajutam la teme,
i le facem pe cele mai grele sau ne scuzam in locul
lui in fata invatatoarei.
Copilul
simte altfel situatia in care se afla. Cel mai bine
ar fi sa incercam sa aflam ce crede si ce simte el,
inainte de a ne repezi sa-l ajutam. Sa aflam cata importanta
au temele pentru el, daca le considera multe sau grele
sau, poate, plictisitoare. De multe ori, copilul isi
vede parintele mult mai interesat de teme decat este
el. Mama se repede sa faca desenul in locul lui, tata
se grabeste sa calculeze primul... Si totusi... daca
s-ar duce cu tema neterminata sau daca ar incerca sa-i
explice profesorului ce n-a reusit sa rezolve...
Grabindu-ne
sa-l ajutam, riscam sa-l incurcam, sa facem in locul
lui si sa nu-i dam sansa de a afla cat stie si ce poate
sa faca singur, cand are nevoie reala de ajutor.
Este
important sa incercam sa-i explicam daca n-am facut-o
pana atunci, ca nu doar lucrurile placute merita facute,
ci ca are de invatat si din cele care la inceput par
grele sau neinteresante. Putina concentrare, putina
dorinta de a arata ce poti, putina incredere in el insusi
si capacitatile sale sunt ingredintele ideale pentru
reteta temelor pentru acasa. O alta varianta este sa
faca temele impreuna cu alt copil, preferabil din aceeasi
clasa. Astfel se vor putea ajuta unul pe celalat, isi
vor putea pune intrebari si monotonia va disparea. Pentru
ca de multe ori, copilul incepe sa planga doar cand
aude ca trebuie sa faca teme, inainte sa le vada. Poate
ele nu sunt grele sau plictisitoare, ci doar situatia
de a sta la birou, de a fi nevoit sa le faci este resimtita
ca greu de suportat...
de
Anca Pietraru, psiholog CPAP. |
