Cum
a luat fiinta acest proiect "after school"?
Suntem
amandoua invatatoare (n. r.: Dana Blandu si Gina Stefanoaia
- directoare la after school Scolar As). Avem o relatie
speciala - suntem colege la scoala si avem si experienta
unei relatii de tipul parinte - invatator (baiatul meu
cel mare a fost elevul Ginei). Ne-a placut sa lucram
impreuna si am colaborat foarte bine.
S-a
intamplat de multe ori sa vorbim despre ce ar trebui
schimbat in invatamantul romanesc. De multe ori am "visat"
la spatii moderne, la material didactic adecvat, la
activitati didactice atractive, la alt tip de relationare
copil - invatator sau scoala - familie. Drept urmare,
am inceput sa cautam solutii.
Scolar
As este o idee pe care o pregatim de aproape sase ani,
dar este doar primul pas, pentru ca dorim sa punem bazele
unei scoli private.
Anul
acesta ne-am mobilizat si am inceput: am lansat primul
nostru proiect - un after school unde o echipa de invatatori
si profesori cu experienta si performante in invatamant
organizeaza eficient timpul elevilor din clasele I-IV
dupa programul de scoala.
Ideea
mi-a incoltit in minte in timp ce ma ocupam de educatia
baiatului meu. Avand mai mult timp liber il luam de
la scoala, ma duceam cu el acasa, il ajutam la lectii,
mergeam la engleza, la karate, la patinaj... Mi-am dorit
foarte mult sa-l cresc autonom, independent, creativ,
dar el era nefericit fiindca nu socializa mai mult cu
alti copii de varsta lui si tot timpul spunea: "Poate
sa vina cineva la mine?".
Desi
eu imi ocupam toata ziua cu el, el continua sa fie nefericit.
Atunci m-am gandit pentru prima data ca ar trebui sa
existe si in Romania locuri speciale unde copiii sa
si relationeze si sa-si si faca temele.
Socializare prin invatare si, invers, pe invatare prin
socializare cu alte cuvinte...
Pledam
pentru ideea de continuitate - ceea ce se face la scoala,
cu oameni de specialitate, trebuie sa se continue si
acasa.
Copiii
merg la scoala - acolo sunt oameni de specialitate;
vin aici unde sunt tot oameni de specialitate - astfel
se obtine continuitatea. Spre deosebire de meditatia
in particular, aici copilul beneficiaza practic in aceeasi
locatie de ajutorul mai multor specialisti - invatator,
profesori de limbi straine, antrenori, intalneste si
alti copii, invata si sa invete dar si sa relationeze.
Acasa,
din cauza variatelor motive (timp ocupat, stres, lipsa
pregatirii de specialitate etc.) bunicii si parintii
nu pot sa se descurce in totalitate.
Sigla
noastra - un fel de scolar "Superman" - este
un personaj de desen animat, care face lucruri bune,
iar super scolarul acesta se lanseaza de la noi. Daca
eu l-am lansat, daca l-am format cum trebuie, el va
avea succes.
Care sunt problemele pe care le intampinati cu cei care
sunt mai rasfatati, mai incapatanati?
Experienta
de la clasa, pe care o are un invatator, studiul individual
te ajuta sa capeti o anumita tehnica, o strategie pentru
a putea aborda orice caracter, oricat ar fi de dificil.
Pentru fiecare copil trebuie gasit tipul de motivatie
care i se potriveste. Este adevarat, nu orice persoana
are chemare si daruire pentru asemenea lucruri. Ar trebui
ca intotdeauna sa se tina cont de faptul ca exista tratamente
individuale - ce i se potriveste unui copil, nu i se
potriveste si celuilalt.
Nu
e suficient numai sa-l cunosti pe copil, trebuie sa-l
si simti pentru ca numai impletind aceste doua forme
de relationare reusesti sa vii cu ceva potrivit pentru
el. Copiii au o intuitie grozava - ei te simt imediat
si, de regula, negociaza, sunt incapatanati, razvratiti
si "maraiti" numai cu persoanele care le permit
asemenea comportamente. Dupa cum simt cand trebuie sa
se distreze si in ce limita, ei simt si locul unde este
fermitate, continuitate, consecventa.
Ideea
este sa construiesti un copil pe partile lui bune; daca
tot timpul tu ii scoti in evidenta aceste parti, el
va fi "un bun". Daca as vrea sa-i arat doar
greselile, as forma un copil care ar avea comportamente
nedorite de adulti.
Copiii
de aici sunt foarte fericiti: se simt bine fara sa negocieze,
se incadreaza foarte bine in programul de teme de doua
ore, isi dezvolta deprinderea cu munca independenta
foarte serioasa. Pentru noi este o prioritate faptul
de a-i invata pe copii cum sa invete (sa inceapa cu
tema orala - tema povestita, tema invatata si abia la
sfarsit tema scrisa). Nimic nu se termina fara autocorectare,
urmata de o discutie in care noi verificam si intrebam
"Ce parere ai despre tema ta?".
De
altfel, chiar parintii spun: "Suntem foarte bucurosi,
copiii nostri s-au responsabilizat. Nu numai ca au rezultate
bune la scoala, dar sunt mai fericiti, sunt organizati,
au incredere in ei."
Cat de mult se simte amprenta pe care o lasa parintele
asupra copilului?
Psihologii
spun ca mediul si ereditatea au influenta asupra copilului.
Se spune chiar ca oglinda cuplului/parintelui este copilul.
Se simte foarte mult amprenta familiei. De indata insa
ce copilul vine la scoala nu ar trebui sa se mai puna
accent doar pe amprenta familiei sau a scolii asupra
personalitatii si formarii copilului. Accentul ar trebui
sa se puna pe rezultatul colaborarii intre scoala si
familie.
Copiii
sunt extrem de inteligenti - ei inteleg unde merge si
unde nu merge negocierea. Acasa copilul negociaza cu
parintii; ar putea sa negocieze si cu noi daca nu am
fi fermi si profesionisti. Un copil care acasa da din
picioare aici nu da, iar parintii nostri sunt foarte
fericiti, asa ii simtim noi.
De cat timp se deruleaza acest program?
Am
inceput relativ recent - am lansat primii fluturasi,
cu o zi inainte de inceperea scolii si am avut o perioada
de inscriere intre 12 septembrie - 1 octombrie. Reactia
a fost neasteptata: au venit foarte multi oameni care
au vazut, s-au uitat, au intrebat, au discutat insa
nu s-au inscris decat trei copiii in acea perioada de
inscriere. Teoretic am inceput cu trei copii, la sfarsitul
primei saptamani aveam zece, la sfarsitul celei de-a
doua saptamani aveam 17 copii.
Dumneavoastra propuneti trei variante de program: program
normal (12.30 - 16.30), program lung (12.30-18.00) si
un program special. Care este cel mai solicitat?
Din
cei 17 copii, majoritatea au agreat intr-o prima saptamana
programul normal ce include masa de pranz, activitati
recreative sau program de somn si efectuarea temelor.
Dupa 16.30 - ora la care se termina programul normal
- se intampla activitati dragi copiilor si, in cateva
zile, multi parinti si-au schimbat optiunile in favoarea
programului lung sustinand: "Vrem programul lung
pentru ca sa poata participa si la germana, la engleza,
la aikido...".
In
acest moment, din 17 copii 12 sunt pe program lung si
5 pe programul special, adaptat nevoilor individuale.
Ei vin in anumite zile, astfel incat sa beneficieze
de cursurila de care au nevoie.
Care sunt principalele facilitati de care beneficiaza
parintii, in urma acestui program?
Ce
poate sa fie mai frumos pentru un parinte decat sa se
duca la serviciul lui pentru a lucra fara griji, in
timp ce isi stie copilul in siguranta?
Sa
nu uitam ca traim intr-o lume in care putine sunt mamicile
casnice; avem din ce in ce mai multe mamici - oameni
de afaceri, tatici la fel, unde exista un numar mare
de responsabilitati.
Parintii
sunt castigati foarte mult pentru ca stau relaxati la
serviciul lor si atunci cand copilul lor ajunge acasa,
el este un copil "mancat" - cu o mancare buna,
sanatoasa, gatita zilnic in bucataria proprie, este
un copil "distrat" - se recreeaza prin miscare,
joc, activitati practice sau activitati artistice in
camera de joaca sau in aer liber in spatiul special
amenajat, este un copil "invatat", cu lectiile
facute complet si corect, este un copil care a facut
si miscare.
Nu
mai trebuie sa "consume" timp mergand in diverse
locuri din Bucuresti pentru activitatile extrascolare.
O mamica ne spunea: "Sunt foarte bucuroasa ca invata
sa picteze pe sticla, toata vara mi-am dorit sa-l duc
cursul de la Muzeul Satului si nu am reusit".
Orele
de limba engleza se desfasoara zilnic: trei zile pe
saptamana beneficiaza de ore de engleza "distractiva"
(profesoara vine pe programul de recreere si copiii
se joaca, dar si comunica intre ei in limba engleza)
si timp de doua zile de engleza "mai didactica".
Aikido
se desfasoara de doua ori pe saptamana, germana tot
de doua ori pe saptamana. Intr-o zi de miercuri am invatat
"tehnica micului actor"; alta data am facut
coregrafie, dans ritmic, iar acum copiii participa la
un curs de pictura pe sticla.
Parintele
care vine seara si isi ia copilul "mancat, invatat
si relaxat" nu mai are altceva de facut decat sa-l
iubeasca si sa-l dragalaseasca pentru ca majoritatea
conflictelor parinte-copil apar in momentul temelor.
Parintele este stresat, este grabit si ajunge sa spuna
suparat: "Cum nu intelegi un lucru atat de simplu?".
Insa, acel lucru atat de simplu reprezinta o descoperire
pentru copil.
In cazul in care parintii sunt prea ocupati pentru a
avea timp de cel mic, la cine se poate apela intai si
intai - bunicii?
Se
stie ca relatia dintre bunici si nepoti este una cu
totul speciala. Bunicii, de obicei, au timp si dorinta
de a ajuta la cresterea celui mic. Ar trebui sa folosim
aceste disponibilitati ale bunicilor acolo unde ele
pot fi folosite eficient: un sfat bun, o poveste inainte
de culcare, o plimbare in parc, o prajitura buna, de
casa. Dar, nu trebuie sa transferam responsabilitatea
educatiei - a supravegherii permanente, a efectuarii
temelor asupra bunicior; de multe ori bunicii se dovedesc
a fi foarte ingaduitori. In aceste momente copilul recurge
la primele tactici de negociere pentru ca bunicii sunt
dispusi sa lase. Incepand negocierea, copiii pot deveni
adevarati maestri ai acestei "arte", neconstientizandu-se
faptul ca ei, indirect, isi formeaza un stil de viata.
Ce
variante ar mai fi? Dadaca - noi cunoastem o multime
de copii care fac temele cu dadace; menajere... de fapt
noi, romanii, ne pricepem la absolut orice.
Eu,
personal nu as avea curaj sa-mi las copilul sa faca
lectii nici macar cu o educatoare pe care o iubesc si
pe care o respect, dar care face o munca speciala strict
pe domeniul ei.
Cine se ascunde in spatele acestui program? Care sunt
specializarile persoanelor care se ocupa direct de copii?
Pe
langa investitia in logistica, o alta mare investitie
a fost in timpul alocat recrutarii de personal. Am cautat
sa formam o echipa din invatatori si profesori care
au profesat, care au experienta didactica si care stiu
cum sa abordeze copiii.
Exista
multi profesori care stiu engleza sau care stiu germana,
dar, daca nu stiu cum sa relationeze cu cei mici, nu
au cum sa colaboreze cu noi.
In
alegerea personalului am pus accentul pe doua lucruri
extrem de importante: profesionalism si o anumita daruire.
Ca sa fii eficient, pe langa o predare foarte buna,
trebuie sa ai "lipici" la copii, un fel special
de a relationa cu ei.
Daca
noi mai gasim after school-uri in Bucuresti trebuie
sa ne gandim cine sunt ele. In aceasta toamna a aparut
o noua "moda": gradinitele acorda supraveghere
si scolarilor, lucru destul de confuz.
Gradinitele
si after school-urile sunt doua institutii diferite:
in gradinite lucreaza educatoarele, in after-school-uri
- invatatori si profesori.
Scolar As propune si o camera web online.
Cred
ca ar trebui ca aceste camere sa existe oriunde. Noi
am mers pe ideea ca parintele sa se uite si sa-si vada
copilul in orice moment. E un motiv in plus pentru siguranta
si confortul parintelui. Nu ascundem nimic parintilor.
Tu, parinte poti sa vii sa asisti la ore, daca ai nevoie
de confirmari suplimentare fata de ce iti spune copilul.
De ce va adresati numai pe acest segment clasele I-IV.
De ce nu va ganditi si mai departe? Sunt copii care
au in continuare nevoie de ajutor la nivel gimnazial?
Da,
este o idee foarte buna, dar, atunci, pentru a nu intra
in conflict cu propriile noastre crezuri gandim ca ar
trebui o organizare specifica varstelor respective,
iar copiii sa fie indrumati doar de specialisti: profesori
din invatamantul gimnazial.
Cum ati functionat in perioada grevei?
Am
functionat normal - copiii au venit, dar mai putini
- unii si-au prelungit vacanta, altii au preferat sa
ramana acasa. Cu cei care au venit am lucrat cate o
ora pe zi pentru a nu iesi din ritmul de lucru - la
aceasta varsta, lucrurile se uita foarte repede. Greva
i-a defavorizat destul de mult - din tot ce-au invatat
in primele saptamani de scoala, dupa atata pauza, s-a
sters o mare parte. Am lucrat cu ei si ne-am si distrat,
ne-am imprietenit, ne-am jucat.
Care sunt planurile de vacanta?
Ne
gandim sa incadram in programul special si vacantele,
mai putin vacanta de Craciun. Ne-am organizat pe vacanta
intersemestriala din 1 in 7 noiembrie. Am venit cu un
program de vacanta si am mers si intr-o vizita: la sediul
firmei Aqua Land, un loc unde "sunt gazduiti"
coralii pana cand sunt construite acvarii noi. Am dus
copiii sa vada un loc unde se lucreaza cu pasiune.
Vacanta
de Craciun este o vacanta foarte scurta care trebuie
petrecuta in compania parintilor. Copilul trebuie sa
invete sa-si petreaca impreuna cu familia cele mai importante
sarbatori. Privind vacanta de vara, vom veni cu idei,
multa miscare, mult sport si... putine lectii.
de Carmen Oprea |